ZILELE TRINITAS - marcate, la Iasi, prin organizarea unui simpozion spiritual-academic[2008-06-16]ZILELE TRINITAS au fost marcate, astazi, la Iasi, prin organizarea unui simpozion spiritual academic, intitulat: "Iasi, orasul bisericilor". Manifestarea a debutat cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii la Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" - vechea Catedrala mitropolitana din Iasi, dupa care a avut loc deschiderea oficiala in sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iasi. In cuvantul rostit cu acest prilej, IPS Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a subliniat rolul deosebit pe care bisericile il joaca in viata de zi cu zi a cetatenilor municipiului Iasi: "Averea unui oras consta in oamenii sai, in institutiile sale culturale, sociale, militare, politice, economice etc., dar mai ales in bisericile sale. Cum se manifesta oare puterea care izvoraste dintr-o biserica? Cel care ochi sa vada, dar mai ales inima sa simta, dar nu poate sa nu vasa si sa nu simta valul de putere venind in cascade continuie dintr-o biserica. Daca aceasta biserica se numeste Catedrala mitropolitana, manastirile Trei Ierarhi sau Cetatuia, parohia Sf. Nectarie sau Sf. Apostoli Petru si Pavel, puterea de har si odihna sufleteasca daruite de acestea se impun cu o evidenta incontestabila. Dobandirea harului de sus si a odihnei sufletesti in inimi constituie cautarea celor care pasesc pragurile bisericilor".In acelasi context, parintele arhimandrit Emilian Nica, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor si director al Institutului Cultural-Misionar "Trinitas" din Iasi, s-a referit la scopul organizarii simpozionului academic "Iasi, orasul bisericilor": "Simpozionul vrea sa ne arate ca Biserica are la baza misterul treimic. In Biserica se afla duhul iubirii dintre Tatal si Fiul, care aduce si sadeste in oameni iubirea filiala fata de Tatal si simtirea iubirii Tatalui fata de Fiul si prin El celor uniti in trupul Bisericii. Iubirea jertfelnica a iesenilor fata de Biserica Mantuitorului nostru Iisus Hristos a facut posibila construirea multor sfinte lacasuri in acest oras, dintre care mai mult de 13 sunt manastiri, atat in Iasi, cat si in imprejurimi". Simpozionul a continuat cu o sesiune de comunicari stiintifice sustinute de profesori de la Facultatile de Istorie si Teologie Ortodoxa din cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi. A urmat apoi lansarea volumului "Cercetand biserici iesene", scris de dr. Sorin Iftimi, cercetator stiintific la Institutul de Istorie si Civilizatie Europeana Iasi al Academiei Romane, dupa care au fost prezentate volumele tiparite cu ocazia implinirii a 600 de ani de la atestarea documentara a urbei: "Pelerin in Iasi" si "Cetatea Sfintei Parascheva". Lucrarile simpozionului vor continua maine, in sala "Dr. Iustin Moisescu, cu o sesiune de comunicari. Evenimentul se va incheia cu o vizita la bisericile monument istoric din Iasi. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 671, Ultimul acces: 2026-08-02 22:51:32
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1