Sărbătoarea Sfântului Anton la Lugoj[2008-06-14]În fiecare an la 13 iunie Biserica Catolică de rit latin, îl sărbătorește pe Sfântul Anton de Padova. "Sfântul Minunilor" cum i se mai spune, a devenit atât de popular și a ajuns să fie cinstit nu numai de credincioșii romano-catolici ci și de cei greco-catolici și chiar de unii credincioși ortodocși, citim pe BRU.ro. La Lugoj este cinstit de mulți credincioși greco-catolici care vin în fiecare marți la biserică pentru a-i mulțumi și a-i cere sprijinul.Și anul acesta, vineri, 13 iunie, Sfântul Anton a fost sărbătorit într-un mod solemn în catedrală. Pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei, a organizat această sărbătoare într-un mod mai aparte; pe lângă tradiționala sfințire a crinilor, a mai avut loc și sfințirea pâinilor și a cozonacilor care s-au distribuit la credincioși. Programul a început la orele 18.00 cu Sfântul Rozariu. A urmat o scurtă procesiune cu aducerea coșurilor de pâine și cozonaci de către tinerii de la Catedrală, ofrande care au fost binecuvântate de către preoții prezenți. La orele 18.30 a început Sfânta Liturghie solemnă, pontificată de pr. Ioan Pop, avându-i alături pe pr. Olariu Cristian, paroh la Balinț și pr. Robert Trubiansky. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii Catedralei. După Sfânta Liturghie și predică a urmat un alt momentul al serii: rugăciunile la Sfântul Anton. Acestea au fost rostite de către preoții concelebranți. După rostirea fiecărei rugăciuni, tinerii au intervenit cu cântece în cinstea Sfântului Anton. A urmat sfințirea crinilor, după care credincioșii au primit din ofrandele aduse: pâini, cozonaci și pachete. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 732, Ultimul acces: 2026-08-03 00:17:56
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1