Cazul Corneanu[2008-06-14]Teodor BaconskyLipsită de informații serioase (pentru că nu e capabilă să le caute), presa noastră s-a inflamat cu o falsă Afacere Dreyfus, în stil românesc: erezia mitropolitului Nicolae Corneanu, care s-a împărtășit din potirul greco-catolicilor. Am crezut inițial că e o știre de o zi. Constat acum că fapta suscită fabulații pe cât de durabile, pe atât de stupide. Se vorbește de schisma care amenință unitatea BOR. Patriarhul Daniel e acuzat că nu a provocat, la ultima reuniune a Sinodului, caterisirea sau măcar pensionarea inculpatului. Sunt citate alte biserici ortodoxe care, uitând ce înseamnă autocefalia (adică jurisdicția canonică în granițele unui stat suveran), s-au grăbit să ceară explicații... O dată mai mult, zgomotul mediatic acoperă un conflict netratat la timp. Acela dintre zona presupus fundamentalistă a BOR și cea așa-zicând ecumenistă. Pentru că asta ascunde fapt cazul ÎPS Corneanu: febra mocnită din interiorul unui corp eclezial incapabil să găsească justul echilibru dintre datele Tradiției și realitățile secolului XXI. Am scris numeroase pagini de analiză pe acest subiect. Am pledat mereu pentru deschiderea moderată, pentru renovarea limbajului pastoral și pentru depășirea nefericitului sindrom al cetății asediate. Astăzi, când ne mirăm (împreună cu alții) că facem parte din UE și NATO, e penibil să tot amânăm dezbaterea asupra anacronismelor care trădează proasta întâlnire dintre dreapta credință moștenită și postmodernitatea specifică globalizării. Nu ÎPS Corneanu e de discutat aici, cu tot cu păcatele sale trecute, parțial mărturisite. Avem o problemă comunitară, pe care numai Sinodul BOR o poate gestiona, mai ales sub oblăduirea PF Daniel, figură de prim-plan meschin atacată pe motiv că, vezi Doamne, pregătește... oarece schimbări. Așa cum educația și cercetarea scârțâie pentru că reforma instituțională a primit zeci de forme și nici un fond, așa cum uninominalul rămâne steril dacă alte figuri nu ocupă gradual scena politică, nici legătura dintre actuala societate românească și BOR nu se va aprofunda fără o strategie de relansare publică a câtorva teme majore: locul Ortodoxiei în Uniunea Europeană, relația religie-laicitate, raportul dintre libertățile democratice și doctrina evanghelică sau acomodarea Bisericii majoritare cu exigența pluralismului reprezintă numai câteva exemple în acest sens (alese dintr-o listă mai lungă). Revenind la cazul Corneanu, mă întreb într-o notă inevitabil retorică: mai poate astăzi o Biserică ortodoxă dintr-un stat membru UE să diabolizeze ca eretică o altă Biserică creștină care, pe lângă prigoana suferită sub comunism, e alcătuită din cetățeni români cu aceleași drepturi? E rezonabil să distrugem fragila armonie interconfesională de care ne bucurăm în sfârșit, neglijând faptul că validarea reciprocă a Sfintelor Taine rămâne baza intercomuniunii dintre ortodocși și catolici, fie aceștia de rit oriental sau latin? Avem printre noi prea multe capete încinse degeaba. Și care uită că tot ce dezbină miroase a sulf. Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 715, Ultimul acces: 2026-07-29 14:19:49
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1