ICCJ: Icoanele sunt legale în școli - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

ICCJ: Icoanele sunt legale în școli

[2008-06-14]
Iuliana Gatej

Înalta Curte de Casație a decis că prezența simbolurilor religioase în școlile publice din România este legală.

Completul de Judecată al ICCJ a admis recursul formulat de Ministerul Educației și Cercetării, precum și cererea de intervenție formulată în favoarea acestuia de Asociația „Provita“ București, casând sentința instanței inferioare (Curtea de Apel București), transmite Altermedia.

Instanța supremă dă astfel câștig de cauză Ministerului Educației și „Coaliției pentru Respectarea Sentimentului Religios“ care au acționat în judecată, în solidar, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Reclamanții au cerut anularea Deciziei nr. 323/2006 a CNCD, prin care ministerului i se „recomand㓠elaborarea unui set de norme care ar fi interzis practic prezența simbolurilor religioase în școlile publice. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este practic definitivă, neexistând decât căi de atac extraordinare la aceasta.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 690, Ultimul acces: 2026-07-31 02:43:34