Musical despre Maria cu premiera în Vatican[2008-06-11]Vaticanul va fi gazda unei premiere mondiale: un nou musical dedicat Fecioarei Maria. "Maria din Nazareth, o istorie care continuă", va avea lansarea în Aula Paul al VI-lea la 17 iunie. Agenția CWNews notează faptul că Vaticanul a acordat un sprijin fără precedent la această producție independentă. Spectacolul a fost scris și regizat de Maria Pia Liotta, a cărei fiică, Alma Manera, joacă rolul principal. Manera a cântat ca soprană la Opera din Roma; ea este totodată fostă concurentă la Miss Italia.Conferința de presă din Vatican din 10 iunie a prezentat lucrarea. Au vorbit Arhiepiscopii Claudio Maria Celli și Gianfranco Ravasi, președinții Consiliilor Pontificale pentru Comunicațiile Sociale și respectiv pentru Cultură. "Am sprijinit această lucrare deoarece Maria din Nazaret es te o femeie care a comunicat și încă comunică omenirii de astăzi cuvântul lui Dumnezeu făcut om", a spus Arhiepiscopul Celli. După premiera din Vatican, musicalul va începe un circuit internațional, fiind programate spectacole în Europa, America Latină, precum și în Orientul Mijlociu. Muzica spectacolului aparține compozitorului Stelvio Cipriani, iar coregrafia poartă semnătura lui Salvator Spagnolo, scenografia Antonella Luberti și Fernando Miglietta, aflăm din cotidianul Ziua. Pr. Stefano De Fiores, unul dintre cei mai mari specialiști mondiali în mariologie și profesor la Universitatea Gregoriana din Roma, a supervizat scrierea textelor, pentru a se asigura de corectitudinea lor teologică și de fidelitatea lor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 674, Ultimul acces: 2026-08-02 23:34:00
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1