Pagube de un milion de euro in urma incendiului de la Biserica Evanghelica Bistrita - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Pagube de un milion de euro in urma incendiului de la Biserica Evanghelica Bistrita

[2008-06-12]
Un incendiu devastator a cuprins, aseară, turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița, monument din secolul al XIV-lea, iar peste 60 de pompieri, din trei județe, au intervenit timp de peste trei ore pentru a stinge flăcările, transmite NewsIn.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.00 și a cuprins schela din jurul turnului, ajungând până în vârf. Flăcările au cuprins turla bisericii, situată la o înălțime de 75 de metri și, în mai puțin de o oră, a căzut turla bisericii și două turnuri mai mici.

Incendiul a fost stins aproape de miezul nopții, după ce 12 echipaje de pompieri din Bistrița-Năsăud, Cluj și Mureș au luptat cu flăcările timp de peste trei ore. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a intervenit inițial cu cinci autospeciale, dar nu a reușit să stingă focul, hotărând să ceară ajutorul inspectoratelor din Cluj și Mureș, dar și pompierilor voluntari din două comune. Peste 60 de oameni au intervenit pentru a stinge focul.

Din fericire, interiorul bisericii nu a fost afectat. În incintă se aflu steagurile breslelor și o orgă ce valorează zeci de mii de euro. În schimb, cele două clopote din turn au fost distruse. Deocamdată nu se știe dacă s-au topit sau au căzut pur și simplu.

În urmă cu peste 150 de ani, turnul bisericii a mai fost cuprins de flăcări. Atunci însă, unul dintre clopote a fost salvat.

Pagubele produse de incendiu depășesc un milion de euro, iar Primăria Bistrița a decis, ca primă măsură, să anuleze Zilele municipiului din acest an, iar suma de 180.000 de lei alocată pentru acest eveniment să fie folosită la refacerea monumentului.

Evaluarea pagubelor a fost făcută de firma care se ocupă de proiectarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.

Administratorul bisericii, Szabo Balint, a declarat că a fost distrus acoperișul turnului, clopotele nu mai sunt de găsit, iar șarpanta este și ea grav afectată.
Municipalitatea mai ia în calcul să anuleze și Serbările Bistriței Medievale, eveniment programat pentru sfârșitul lunii, pentru care a alocat de la buget 80.000 de lei. În plus, Primăria Bistrița a mai deschis un cont la Trezorerie și a invitat cetățenii să doneze bani pentru salvarea monumentului.

Conform primelor cercetări ale anchetatorilor, este posibil ca incendiul devastator să fi fost cauzat de o mână criminală, în condițiile în care verificările făcute la tabloul electric arată că nu a existat nici un scurtcircuit. Autoritățile nu dispun de banii necesari pentru începerea lucrărilor de refacere a turnului și, chiar dacă i-ar avea, operațiunea de readucere a clădirii la stadiul dinaninte de incendiu ar dura până la sfârșitul anului viitor.

Antreprenorul general al lucrării de reabilitare a Bisericii Evanghelice din Bistrița este o firmă din Miercurea Ciuc. Administratorul ei, Iosef Balasz, a recunoscut, astazi, că nu a asigurat paza imobilului, întrucât nu se aștepta la incidente tocmai în mijlocul orașului Bistrița și în fața Primăriei.

"În contract nu era prevăzut, în mod expres, să asigurăm pază. În alte părți unde lucrăm procedăm în funcție de genul de obiectiv. Dacă este pe câmp, la o distanță mai mare, trebuie să asigurăm paza”, a spus el.

Firma din Miercurea Ciuc a dat însă în subantreprenoriat lucrarea unei firme din Bistrița, căreia nu a avut însă nimic să-i reproșeze. Întrebat dacă subantreprenorul trebuia să folosească la schelă un lemn rezistent la foc, Balasz a declarat că nu era prevăzută această obligație în oferta de preț cu care firma sa a câștigat lucrarea.

"Valoarea lucrării, a tratării lemnului, ar fi fost una considerabilă pe care CNI, la momentul respectiv, nu a putut să o suporte”, a declarat sursa citată, care a refuzat să dea publicității valoarea contractului, sub pretextul că acesta este confidențial.
Reprezentanții firmei din Miercurea Ciuc au sosit, in aceasta dimineața, la Bistrița și au făcut primele evaluări. Pagubele estimate de proiectanți se ridică la peste un milion de euro.

În ultimul deceniu, în reabilitarea turnului bisericii s-au investit peste 700.000 de lei, bani de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, dar și de la Consiliul Local. Biserica Evanghelică din Bistrița este un edificiu în stil gotic, iar turnul măsura 75 de metri.

Sursa: www.ROL.ro


Contor Accesări: 724, Ultimul acces: 2026-08-02 23:19:47