Punți de înțelegere dincolo de limitele religioase[2008-06-07]Sfântul Părinte a primit astăzi 60 de participanți la cea de-a X-a Adunare Plenară a Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, prezidat de Cardinalul Jean-Louis Tauran. Tema adunării a fost "Dialogul în adevăr și caritate. Orientări pastorale". Adresându-se în engleză, Sfântul Părinte a spus: "Sunt bucuros să aflu că în aceste zile v-ați gândit să aprofundați înțelegerea căii Bisericii Catolice de apropiere de oamenii altor tradiții religioase. Ați considerat scopul generic al dialogului - descoperirea adevărului - și motivația pentru el, care este iubirea, în ascultare față de misiunea divină încredințată Bisericii de Domnul nostru Isus Cristos"."Biserica nu se oprește din a ieși înaintea credincioșilor diferitelor religii", a explicat Pontiful. "As tfel ea își exprimă dorința de întâlnire și colaborare în adevăr și libertate. Cu cuvintele venerabilului meu predecesor, Papa Paul al VI-lea, principala responsabilitate a Bisericii este slujirea Adevărului - `adevărul despre Dumnezeu, adevărul despre om și destinul său ascuns, adevărul despre lume, adevărul pe care îl descoperim în Cuvântul lui Dumnezeu`. Iubirea lui Cristos este cea care împinge Biserica să iasă în întâmpinarea oricărei ființe umane, fără vreo distincție, dincolo de granițele vizibile ale Bisericii. Izvorul misiunii Bisericii este Iubirea Divină. [...] Astfel, iubirea este cea care îl îndeamnă pe fiecare credincios să îl asculte pe celălalt și să caute spațiile de colaborare." Iubirea "îi încurajează pe partenerii creștini în dialogul cu adepții altor religii pentru a propune, nu impune, credința în Cristos care este `Calea, Adevărul și Viața`. [...] Credința creștină ne-a arătat că adevărul, dreptatea și iubirea nu sunt simple idealuri, c i realități extrem de importante. Pentru Biserică iubirea nu este un fel de activitate de asistență socială, care ar putea fi foarte bine lăsată altora, ci parte a naturii ei, o indispensabilă expresie a însăși ființei ei." Sfântul Părinte a subliniat că "marea proliferare de întâlniri interreligioase în lumea întreagă cheamă la discernământ. [...] După Conciliul Vatican II atenția a fost concentrată pe elementele spirituale pe care diferitele tradiții religioase le au în comun. În multe feluri, aceasta a ajutat la construirea unor punți de înțelegere dincolo de limitele religioase." Papa a continuat vorbind despre "unele probleme practice privind relațiile interreligioase", examinate în timpul Adunării Plenare, precum "identitatea partenerilor de dialog, educația religioasă în școli, convertirea, prozelitismul, reciprocitatea, libertatea religioasă și rolul liderilor religioși în societate. Sunt probleme importante", a spus Pontiful, "cărora liderii religioși trebuie să le acorde o deosebită atenție". Sfântul Părinte a mai spus că promotorii dialogului interreligios "trebuie să fie bine formați în propriile credințe și bine informați despre credințele celorlalți". A concluzionat: "Ajutorarea bolnavilor, sprijinirea victimelor dezastrelor naturale și violențelor, îngrijirea bătrânilor și săracilor: acestea sunt unele dintre domeniile în care persoanele de religii diferite colaborează. Îi încurajez pe toți cei inspirați de învățătura religiilor lor să îi ajute pe acei membri suferinzi ai societății." Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 646, Ultimul acces: 2026-08-01 17:41:12
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1