Vaticanul lanseaza un ""musical"" despre Fecioara Maria - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vaticanul lanseaza un ""musical"" despre Fecioara Maria

[2008-06-06]
Vaticanul lanseaza un ""musical"" despre Fecioara Maria care va fi prezentat oficial pe 10 iunie in Sala Presei din Sfantul Scaun. Premiera spectacolului va avea loc pe 17 iunie, in Aula Nervi a Vaticanului, cu 7.000 de locuri si o acustica exceptionala. Prezenta Papei la acest spectacol nu este deocamdata prevazuta, dar nu se stie daca nu vor avea loc si razgandiri, informeaza agentia ANSA, citata de Rompres.""Maria din Nazareth, o istorie care continua"" nu va ajunge probabil pe Broadway sau in West End londoneza, dar se pare ca Biserica catolica mizeaza pe acest lucru, datorita faptului ca doua departamente pontificale, cel al Culturii si cel al Comunicarii Sociale, au decis sa sprijine initiativa. Sfantul Scaun nu va finanta in mod direct spectacolul, dar il va sponsoriza, cu girul sau, ceea ce nu este putin lucru, mentioneaza sursa citata.Se pare ca libretul ""Musical""-ului dedicat Fecioarei, scris la doua maini de Maria Pia Liotta si de Adele Dorothy Ciampa, a entuziasmat sferele inalte ale Vaticanului. Istoria este aceea a Mariei: tineretea ei ebraica, bunavestire, casatoria cu Iosif, nasterea lui Iisus si asa mai departe pana la ridicarea la cer, pentru ca apoi sa revina pe pamant in chip de purtatoare de pace si de mangaiere. Rolul principal va fi interpretat de Alma Manera, o tanara soprana, care a evoluat deja in spectacole organizate de Teatrul de Opera din Roma, impreuna cu Carla Fracci.Muzica spectacolului apartine compozitorului Stelvio Cipriani, iar coregrafia poarta semnatura lui Salvator Spagnolo, scenografia Antonella Luberti si Fernando Miglietta. Regia este asigurata de cele doua autoare ale spectacolului, Liotta si Ciampa. Intr-o operatiune delicata, cum este aceea de a transpune pe o scena, cu cantece si dans, viata Fecioarei Maria, societatea care a realizat opera, ""Aimar"", a preferat sa evite pasii falsi si sa apeleze la teologi de mare prestigiu. Astfel, parintele Stefano De Fiores, unul dintre cei mai mari specialisti mondiali in Mariologie si profesor la Universitatea Gregoriana din Roma, a supervizat intreaga operatiune.Binecuvantarea finala, in asteptarea ""premierei"", o vor da pe 10 iunie doi ""ministri"" ai Vaticanului: monseniorul Gianfranco Ravasi, presedintele Consiliului Pontifical al Culturii, si monseniorul Claudio Maria Celli, presedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicare Sociala.Desigur, spectacolul dedicat Fecioarei Maria nu este primul spectacol cu caracter religios, dar este destul de neobisnuit ca Vaticanul sa sprijine cu atata convingere o operatiune artistica de acest gen, noteaza ANSA. Anul trecut, mons.Marco Frisina, compozitor al vicariatului, foarte apreciat de papa Ioan Paul al II-lea, a conceput un spectacol muzical despre ""Divina Comedie"" a lui Dante, care continua sa fie prezentat in numeroase teatre din Italia si Europa. Dar a fost vorba de o initiativa pe cont propriu, nefiind patronata direct de Sfantul Scaun, conchide ANSA.

Z.O.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-08-01 03:15:21