Lansarea cărții Căi ale luminii de Chiara Lubich[2008-05-29]În ziua de miercuri, 28 mai 2008, la Cluj-Napoca, a fost lansată cartea fondatoarei Mișcării Focolarelor - Opera Preasfintei Fecioare Maria, Chiara Lubich, intitulată 'Căi ale luminii', lucrare tradusă în limba română de lect. univ. Maria Goția și pr. prof. dr. Anton Goția. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Studenților din Piața 'Lucian Blaga', în prezența unui numeros public alcătuit din membri și simpatizanți ai mișcării - preoți și laici ortodocși, catolici și greco-catolici, sosiți din toată țara și din străinătate, aflăm din relatarea de pe BRU.ro.Ca invitați de onoare ai organizatorilor focolarini au participat Episcopul ortodox Vasile Someșanul din Cluj-Napoca, Episcopul romano-catolic Jozsef Tamas din Miercurea-Ciuc, iar PF Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii G reco-Catolice neputând participa din motive de sănătate, l-a delegat, ca reprezentant, pe pr. Ioan Fărcaș, Vicar mitropolitan și protopop de Blaj. Au fost prezenți Valeria Ronchetti, una dintre primele prietene ale autoarei 'Căilor Luminii', și Giuseppe di Giacomo, medic și profesor care a contribuit la Opera Preasfintei Maria în Europa de Est, sosiți din Italia pentru a-și aduce în mod direct mărturia de colaboratori ai Chiarei Lubich. Au avut loc luări de cuvânt și mărturii, mesajele transmise fiind completate prin momente de reculegere și înălțare sufletească împreună cu Corul studenților teologi ortodocși 'Psalmodia Transylvanica', condus de pr. conf. dr. Vasile Stanciu. Maria Goția a cuprins în câteva cuvinte întreaga operă a Chiarei Lubich - iubirea ei totală pentru Dumnezeu. 'În mesajul spiritual al Chiarei nu este vorba despre `ceva` în plus, ci despre `cumva`, `altfel`. Accentul este pus pe reciprocitate, pe comuniunea într-o spiritualitate colectivă care să cuprindă Biserica lui Cristos în toate componentele sale: de la laici la consacrați, de la preoți la ierarhi. Oricare dintre ei și împreună pot construi Împărăția lui Dumnezeu în sufletele lor. Servul lui Dumnezeu Papa Ioan-Paul al II-lea spunea că Isus nu i-a chemat pe discipoli să urmeze o cale individuală ci unitară, iar Poporul lui Dumnezeu să fie cât mai unit și cât mai sfânt. La lumina acestor cuvinte, volumul `Căi ale luminii` este o oglindire a bogăției limbajelor pe care le găsește iubirea în căutarea unității - adevărata dimensiune a vieții poporului lui Dumnezeu la timpul prezent, proiectată în prezentul veșniciei Sale'. În cuvântul rostit în cadrul lansării de carte, PS Vasile Someșanul a apreciat Mișcarea Focolarelor, arătând că 'Duhul Evangheliei pătrunde dincolo de confesiunile religioase' și de aceea, această mișcare binecuvântată de Dumnezeu trebuie să sporească, să crească, să conducă tot mai mult la 'realizarea unității interumane p r in trăirea Evangheliei și a iubirii, în prezența Preasfintei Fecioare Maria'. Preasfinția Sa a specificat faptul că Mișcarea Focolarelor s-a făcut cunoscută în Biserica Ortodoxă Română și are binecuvântarea Patriarhilor Teoctist și Daniel, iar la acțiuni ale mișcării au participat arhierei, clerici, profesori de teologie și credincioși ortodocși. 'Pentru trăirea Cuvântului lui Dumnezeu prezent în fiecare clipă a vieții este nevoie de un ideal: de a merge pe Calea Adevărului care duce la viață. Calea trebuie să fie Isus, Cel care este adevărata cunoaștere, viața veșnică. Este nevoie și de hrănirea continuă cu acest Cuvânt, prin Sfintele Evanghelii și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului'. Pr. Vasile Stanciu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă, și-a exprimat adeziunea față de Mișcarea Focolarelor, arătând cum rugăciunea simplă a Chiarei se realizează prin trăirea comuniunii în fraternitate și iubire. Despre fraternitatea î n Isus a vorbit și Episcopul Jozsef Tamas care, exemplificând printr-o legendă a unui scriitor maghiar, a arătat cum 'omul bun' este cel mai puternic. 'Chiara Lubich', a spus Excelența Sa, 'a fost una dintre cele mai mari personalități a lumii contemporane; alături de Papa Ioan-Paul al II-lea, Maica Tereza ș.a., ea a fost darul lui Dumnezeu pentru această perioadă istorică'. Pr. Ioan Fărcaș a transmis celor prezenți salutul și binecuvântarea Arhiepiscopului Major Lucian, cunoscător și simpatizant al Mișcării Focolarelor. În opinia Preafericitului Lucian, Chiara Lubich aduce în prim-plan trei teme de mare importanță. Cea dintâi temă se referă la Isus părăsit: Isus care la înălțarea Crucii Sale a rezolvat problemele omenirii întregi - 'Prin rănile Lui ne-am vindecat'. A doua temă este Iubirea: îndemnul Chiarei 'eu trebuie să iubesc întâi' devine un mod de viață; 'Iubirea sparge ziduri, vindecă, întâlnește, iubirea este Dumnezeu'. A treia temă este Prezența Mar i ei - Maria ca și cale: carisma Chiarei Lubich este profund marcată de Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu; acest drum - 'via Marie' - ne conduce la Dumnezeu. Pr. Fărcaș a exprimat și dorința sa de a participa în continuare la acțiuni ale Mișcării Focolarelor și a chemat la rugăciune pentru odihna sufletului Chiarei Lubich, cea care cu siguranță, de acolo, din cereștile lăcașuri, este în continuare alături de noi. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 751, Ultimul acces: 2026-08-02 09:41:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1