Creștini vs Gay Fest[2008-05-21]Manifestanții au spus că acțiunea lor este un demers preventiv la adresa acțiunilor homosexualilor Costume populare, bannere, pancarte antigay. Icoane, steaguri tricolore și crucifixe. Copii plimbați pe umăr prin București timp de două ore. Creștinii au ieșit ieri în stradă să strige la homosexuali: Huă! Au făcut-o preventiv, în prima zi de Gay Fest 2008.Homosexuali din toate țările, uniți-vă! Ieri a început marea sărbătoare a tuturor celor pe invers. O să dureze o săptămînă, iar bomboana de pe colivă o să vină la sfîrșit cum altfel? , pentru că sîmbătă vom avea deosebita plăcere să asistăm la un marș al homosexualilor prin Capitală. Cum de obicei se lasă rău, cu mare cafteală, gaze lacrimogene și alte delicatese de stradă, cei care nu s-au bucurat suficient de circul electoral au ocazia să se delecteze cu splendide conflicte în aer liber. NOI SÎNTEM NORMALI! Hristos a înviiiaaat din morți / Cu moatea pre moarte călcînd / Și ceeeelor din mooormînturi / Viiiiață dă-ru-in-du-leeee! Ce? Nu e Paștele. E doar marșul antigay, de la cinci pînă la șapte și ceva. Pentru o familie normală spune NU sodomiei!, Copiii noștri pe mâna cui?, România nu e Sodoma! spun pancartele. Creștinii care au ieșit ieri în stradă s-au strîns în Dealul Mitropoliei și au mers prin tot centrul Bucureștiului, de la Piața Unirii spre Romană și înapoi, pe Calea Victoriei pînă la Mitropolie. Doar prin familie vom birui. Familia este conceptul vieții! Feriți-vă copiii de pericole! Vrem o societate normală!, se striga la portavoce în pauzele corului bisericesc. Cei peste o sută de creștini ne îndeamnă să ne ferim copiii de scîrboșeniile homosexuale săptămîna aceasta, cît va dura festivalul lor. România, pămînt creștin, nu poate răbda o astfel de nelegiuire!, striga prin portavoce cît îl țineau plămînii Ioan Șolea, care reprezintă Asociația pentru Cultură Alfa. Sîntem un grup de asociații creștine care avem un demers preventiv la adresa acțiunilor homosexualilor desfășurate săptămîna aceasta. Încercăm ferirea copiilor de astfel de pericole la care sînt supuși involuntar, ne-a declarat tot el, în particular, ca oganizator al marșului. DOAR ATÎT. Creștinii s-au oprit. Cruciada s-a încheiat pe la șapte seara, cînd au juns înapoi, în Dealul Mitropoliei, în perfectă ordine și disciplină. S-au lăsat de scandat, au strîns bannerele și-au plecat acasă. Noi atît am avut de spus. Săptămîna asta nu mai facem nimic, spune organizatorul Șolea în grabă. Și pleacă. A ieșit frumooos!, se bucura unul dintre participanți, ca și cum ar fi comentat o piesă de teatru. Dar a plecat și el. Marșul pentru normalitate și familie s-a încheiat. Peste încă zece minute nu mai era nimeni prin preajmă. Dacă tot s-a terminat, de azi așteptăm manifestările gay. Și marșul lor de sîmbătă, prin care se vor plînge că nu au drepturi egale cu ale heterosexualilor, că nu sînt acceptați, iubiți și tolerați. GayFest își intră în drepturi de azi. Manifestarea este organizată de comunitatea LGBT din România inițialele sînt de la o înșiruire de orientări sexuale: lesbiene, gay, bisexuali și transgender. diana.caloianu@jurnalul.ro Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 716, Ultimul acces: 2026-08-03 02:11:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1