Humane Vitae ne aduce aminte adevăruri uitate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Humane Vitae ne aduce aminte adevăruri uitate

[2008-05-19]
Deși 'Humanae Vitae' ar putea prezenta învățături 'dure', mai important este faptul că ne amintește adevărurile iubirii și demnității care sunt adesea uitate, a afirmat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. iezuit Federico Lombardi, în recentul episod al programului săptămânal 'Octava Dies' al Televiziunii Vaticanului. Directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun și-a bazat comentariile pe discursul adresat de Papa Benedict al XVI-lea în ziua de 10 mai 2008 participanților la un congres internațional promovat de Universitatea Pontificală Laterană pentru a marca a 40-a aniversare a Enciclicei scrise de Papa Paul al VI-lea.
Papa Benedict al XVI-lea, a arătat pr. Lombardi, a spus că Enciclica a fost rodul 'unei decizii dureroase' și că 'constituie o demonstrație import antă a curajului de a reafirma continuitatea doctrinei și tradiției Bisericii'. 'Humanae Vitae' a prezentat o învățătură 'puternică', a adăugat pr. Lombardi, dar și un 'adevăr neschimbător', și după 40 de ani previziunea Enciclicei cu privire la problemele pe care le-a tratat este destul de evidentă. 'Nelăsându-se dominată de fascinația tehnologiei, Biserica privește în continuare la iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie ca o participare la acțiunea creatoare divină a lui Dumnezeu însuși. O contemplare plină de respect, atentă la acel misterios și surprinzător ceva care se petrece în transmiterea vieții.
'Cu siguranță logica primirii reciproce, a stăpânirii de sine, a respectului conjugal, a spiritualității și responsabilității, care caracterizează această viziune, poate părea la ani-lumină distanță de ostentativa separare a sexualității de responsabilitate, de acea transformare a sexualității într-un drog care ne atacă la fiecare colț al străzilor ș i al orașelor noastre, de pe fiecare ecran de televizor sau computer. Dar tocmai de aceea `Humanae Vitae` constituie o previziune', a spus pr. Lombardi. 'Cu curajul cuvintelor puternice ne reamintește de adevărul și demnitatea persoanei, a vieții și a iubirii, care prea des sunt uitate'. Și consecința acestei uitări nu este o mai mare fericire, a adăugat purtătorul de cuvânt, 'ci acel `asfixiant cerc al egoismului` care, așa cum spune Papa, este întotdeauna o capcană'. Pr. Lombardi a susținut mesajul Papei Benedict XVI: 'Iubirea și rațiunea pot face ceva măreț împreună'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 711, Ultimul acces: 2026-08-04 05:16:32