Fecioria consacrată, un dar pentru Biserică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Fecioria consacrată, un dar pentru Biserică

[2008-05-15]
Chemarea la fecioria consacrată are rădăcini în începuturile vieții evanghelice a afirmat Papa Benedict astăzi, când a salutat 500 de fecioare consacrate, venite astăzi la Roma pentru un congres internațional. În remarcile sale adresate Ordinului Fecioarelor (Ordo Virginum), Sfântul Părinte, citând tema aleasă pentru congres, a subliniat faptul că fecioria consacrată este 'un dar în Biserică și pentru Biserică'. El le-a invitat pe femei să își dezvolte, zi de zi, înțelegerea carismei lor, 'care este la fel de luminoasă și de rodnică în ochii credinței pe cât este de obscură și inutilă în ochii lumii'.
'Ordinul Fecioarelor reprezintă o formă particulară de viață consacrată care a înflorit din nou în Biserică după Conciliul Vatican II', a explicat Pontiful. 'Are însă rădăcini străvechi, ce merg până la începuturile vieții evanghelice, când, cu o noutate fără precedent, inimile anumitor femei a început să se deschidă la dorința de feciorie consacrată: cu alte cuvinte, dorința de a-și dărui întreaga ființă lui Dumnezeu, primul exemplu extraordinar oferindu-l Fecioara din Nazareth și `da`-ul ei. Carisma voastră trebuie să reflecte intensitatea dar și prospețimea originilor ei', a continuat Papa, subliniind că 'atunci când a apărut, carisma nu implica un mod special de viață. Încetul cu încetul însă, a fost instituționalizată, devenind în final o consacrare publică și solemnă conferită de Episcop printr-un inspirat rit liturgic ce face din femeia consacrată `sponsa Christi`, o imagine a Bisericii ca mireasă.'
'Vocația voastră este profund înrădăcinată în Biserica particulară căreia îi aparțineți', le-a mai spus Sfântul Părinte femeilor. 'Din Dieceză, cu tradițiile ei, cu sfinții ei, cu valorile, limitele și dificultățile ei, voi vă deschideți spre orizontul Bisericii Universale, participând în mod special la rugăciunea ei liturgică. În acest fel, al vostru `eu` rugător se deschide progresiv, până când rugăciunea nu devine altceva decât un mare `noi`. În dialogul cu Dumnezeu, voi vă deschideți dialogului cu toate făpturile. [...] Alegerea vieții feciorelnice este o aluzie la natura trecătoare a lucrurilor pământești și o anticipare a binelui viitor. Fiți martori ai speranței atente și muncitoare, ai bucuriei, ai păcii ce aparține celor care se abandonează pe sine iubirii lui Dumnezeu. Fiți prezente în lume, dar pelerini pe drumul spre Împărăția Cerurilor.'
Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 739, Ultimul acces: 2026-08-01 08:11:53