Cotidianul Ziua vorbește despre "erezia uniată"[2008-05-17]În numărul din 12 mai 2008, cotidianul național Ziua a inclus un articol intitulat "Canonizarea țăranilor martiri", semnat de Mihai Isac. În acest articol se vorbește despre "erezia uniată" și se folosesc și alte expresii ofensatoare pentru Biserica Greco-Catolică. Aceasta în timp ce atât predica Mitropolitului Bartolomeu la respectiva canonizare, cât și mesajul transmis de Patriarhul Daniel, nu folosesc termeni precum "uniatism" sau "greco-catolic". Astăzi purtătorul de cuvânt al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. dc. Avram Daniel, din încredințarea PS Florentin Crihălmeanu, a scris redacției cotidianului național."Am rămas profund dezamăgiți de apariția articolului `Canonizarea țăranilor martiri`, semnat de domnul Mihai Isac în cotidianul Ziua (ediția națională) nr. 4229, din data de 12 mai a.c., în care apar, în mai multe rânduri, expresii tendențioase și lipsite de fundament istoric la adresa Bisericii Greco-Catolice din România, precum: `erezia uniată` (de două ori); `în fața abuzurilor autorităților imperiale și a noilor ierarhi uniați`; `oficialul austriac fiind susținut de grofii maghiari și de ierarhii greco-catolici`. Aceste formulări, ce nu țin seama de adevărul istoric și de contextul social și politic din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la care se face referire, au avut nefericitul efect de a răni sufletește numeroși credincioși greco-catolici, care cunosc bine istoria Bisericii din care fac parte și rolul pe care aceasta la avut la trezirea conștiinței naționale și făurirea României Mari." Scrisoarea adresată redactor șef Adrian Pătrușcă continuă: "Dorim să ne exprimăm încă o dată regretul pentru apariția acestui articol atât de slab documentat istoric și cu atât de multe formulări ce ne aduc aminte de alte numeroase atacuri la adresa Bisericii Greco-Catolice, pe care le credeam încheiate. Nădăjduim și pe mai departe la o bună colaborare cu ziarul Ziua și, în același timp, la o reflectare nepărtinitoare a realităților confesionale din țara noastră. Revenirea din partea redacției asupra acestui articol și formularea unor necesare corecturi ar însemna atât dovedirea profesionalismului cotidianului Ziua, cât și respectul pe care orice formator de opinie trebuie să-l arate deopotrivă Bisericii Ortodoxe și Bisericii Greco-Catolice din România." Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 718, Ultimul acces: 2026-08-02 03:18:13
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1