Primul preot hirotonit de PS Mihai Frățilă[2008-05-13]În Duminica Mironosițelor din ritul bizantin, 11 mai 2008, în biserica Adormirea Maicii Domnului din București, PS Mihai Frățilă, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, l-a hirotonit întru preoție, pentru Vicariatul de București, pe diaconul Cristian Dumitru Crișan. A fost prima hirotonire preoțească săvârșită de PS Mihai, informează BRU.ro. În predica sa, Arhiereul a amintit că lucrarea lui Dumnezeu devansează și depășește infinit planurile și așteptările noastre, arătându-se tocmai atunci când încercările ne copleșesc. Când femeile mironosițe, copleșite de durere, se întrebau cine le va ajuta să răstoarne piatra de pe mormânt, găsesc piatra răsturnată; în timp ce îl căutau pe Isus între cei morți, El înviase, biruind moartea.În același fel, după anii de prigoană, Biserica Română Unită nu numai că nu dispare, ci Dumnezeu îi dăruiește noi chemări la slujirea preoțească. Dacă astăzi există tineri greco-catolici care au curajul de a răspunde la chemarea Domnului, însemnă că Biserica are viitor, a spus Episcopul. La sfârșit, pr. Cristian le-a mulțumit Preafericitului Lucian Mureșan și PS Mihai, cei care l-au îndrumat, i-au arătat încredere și l-au hirotonit diacon și respectiv preot, precum și altor persoane cărora le datorează mult, îndrumători spirituali, profesori și monahi. A mulțumit cu emoție părinților, prezenți la hirotonire. La ieșirea din biserică a avut loc o agapă frățească. La altar, în jurul PS Mihai, s-au aflat preoții Liviu Oțoiu, protopop de București; Vasile Man, vicerector al Colegiului Pio Romeno de la Roma; Ioan Mitrofan, profesor la Blaj; Constantin Oltean, parohul locului; Teodor Rideg, paroh în Sântu, și Mons. Luigi Storto, paroh al parohiei Sfântul Pius al V-lea de la Roma. Părintele Cristian Crișan, născut la Sântu, județul Mureș, la 11 octombrie 1981, este absolvent al Liceului Sfântul Vasile cel Mare de la Blaj, al Facultății de Teologie Greco-Catolică de la Blaj, iar din 2003 este bursier al Congregației Orientale la Colegiul Pio Romeno de la Roma. Actualmente își continuă studiile de drept canonic la Universitatea Pontificală Laterană din Roma. (Sursa: BRU.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-08-02 22:28:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1