Zilele Fericitului Ieremia la Tomești[2008-05-13]Parohia romano-catolică din Tomești, județul Iași, a organizat, în colaborare cu frații capucini, un simpozion de patru zile cu tema 'Zilele Fericitului Ieremia', între 8 și 11 mai 2008, aflăm de pe Ercis.ro, dintr-o relatare semnată de fr. Irinel Lenghen, OFMCap. Momentul religios a debutat prin celebrarea Liturghiei pontificale, prezidată de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, la care a participat și pr. Anton Despinescu, mulți preoți catolici din împrejurimi, doi preoți ortodocși, primarul comunei, prof. Ștefan Timofte, și frații capucini din Onești.Omilia din timpul Liturghiei a fost rostită de pr. Marcel Netedu, un frate capucin din Conventul din Nehoiu, județul Buzău, evidențiind câteva aspecte mai importante din viața fericitului Ieremia dar și unele virtuți precum smerenia și stăruința în idealul său de a-și mântui sufletul. Același frate a predicat și în serile următoare la Sfintele Liturghii. După celebrarea jertfei euharistice a urmat o masă rotundă cu tema: 'Fericitul Ieremia între trecut și prezent', coordonată de doi profesori, Dumitru Purțuc și Nicolae Viusenco, care au expus pe scurt, în fața credincioșilor numeroși, viața fericitului Ieremia. În discursul lor, au accentuat, mai ales, educația creștină primită de fericitul Ieremia în familia sa, care l-a ajutat apoi să fie pentru frații săi un autentic model de urmare a lui Cristos și să-i slujească pe toți, mai ales pe cei sărmani, cu multă iubire și generozitate. Evenimentul a continuat în zilele următoare prin prezentarea unui documentar despre 'Viața fericitului Ieremia', de către frații capucini, apoi a unui concurs cu tema: 'Cine știe mai multe despre fericitul Ieremia?', realizat de profesoara Fulvina Blânda și Georgeta Murărașu. Duminică, 11 mai, a fost prezentat un montaj religios-artistic cu tema: 'Vine acasă fericitul Ieremia', organizat de Surorile de caritate ale sfântului Paul, și o expoziție de picturi cu tema: 'Fericitul Ieremia printre sfinți'. Un alt eveniment dedicat fericitului Ieremia a avut loc la Onești, unde în 8-9 mai au fost organizate Zilele Liceului Teologic 'Fericitul Ieremia'. Programul celor două zile a fost conceput de elevii liceului, îndrumați de profesorii coordonatori și conducerea liceului. Dintre activitățile desfășurate amintim: sesiune de referate și comunicări 'Criza sentimentului religios în perioada contemporană'; prezentări în PowerPoint pe tema 'Adolescența'; vizionare de filme educative pe tema 'Sufletul uman'; o Sfântă Liturghie în cripta sanctuarului 'Fericitul Ieremia'; program artistic prezentat de elevii liceului; lansarea revistei liceului, 'Cuvânt și viață'; prezentări PowerPoint: 'Europa zilelor noastre', 'Festivals and customs in Great Britain', 'Curiosita del mondo italiano'; și un concurs de cultură generală 'Învingătorul'. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 784, Ultimul acces: 2026-08-02 22:28:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1