Acțiunea Catolică la a 140-a aniversare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Acțiunea Catolică la a 140-a aniversare

[2008-05-06]
După ce s-a rugat Regina Coeli la amiază, în ziua de duminică, 4 mai 2008, Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat celor 150.000 de membrii ai Acțiunii Catolice: adulți, tineri și copii din Italia și alte 40 de țări din întreaga lume care s-au adunat în Piața Sf. Petru pentru a celebra a 140-a aniversare a înființării organizației lor. Înainte de audiența papală, ei au participat la o celebrare euharistică prezidată de Cardinalul Angelo Bagnasco, președintele Conferinței Episcopale Italiene.
Sfântul Părinte i-a menționat pe sfinții, fericiții, venerabilii și servii lui Dumnezeu 'care au crescut în rândurile Acțiunii Catolice' și ale căror imagini au împodobit colonadele Pieței San Pietro. 'Nu este oare posibil, chiar și astăzi, să faceți din viețile voastre o mărturie de com uniune cu Domnul, una care să devină o adevărată capodoperă de sfințenie? Nu este acesta țelul asociației voastre? Acest lucru va fi posibil dacă Acțiunea Catolică va continua să rămână fidelă propriilor ei rădăcini profunde credință, alimentate de adeziunea deplină la Cuvântul lui Dumnezeu, de iubirea necondiționată pentru Biserică, de participarea judicioasă la viața civică, și de un angajament constant pentru educație'.
'Răspundeți generos la această chemare la sfințenie, folosind formele care sunt cel mai mult în conformitate cu condiția voastră de laici!' a strigat Papa. 'Continuați să vă lăsați inspirați de cele trei mari `însărcinări` pe care veneratul meu predecesor Servul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea vi le-a încredințat la Loreto, Italia, în 2004: contemplație, comuniune și misiune'. Papa a amintit apoi cum a apărut Acțiunea Catolică, drept o 'asociație de credincioși caracterizată de o legătură specială și directă cu Papa, devenind curând o formă pre ț ioasă de `colaborare a laicilor la apostolatul ierarhiei`. ... Această vocație rămâne validă și astăzi', a spus el. 'Vă încurajez, așadar, să continuați cu generozitate slujirea voastră față de Biserică'.
Italia, a spus Sfântul Părinte, 'a putut întotdeauna să se bazeze pe bărbați și femei care, formați în asociația voastră, au fost dispuși să ofere o slujire dezinteresată pentru cauza binelui comun, pentru a crea o ordine justă în societate și în stat. Fiți întotdeauna `cetățeni demni de Evanghelie` și `miniștri ai înțelepciunii creștine pentru o lume mai umană`. Aceasta este tema adunării voastre și angajamentul pe care vi-l asumați astăzi înaintea Bisericii din Italia, care este reprezentată aici de voi, de preoții care vă asistă, de Episcopi și de președintele lor'.
Papa Benedict al XVI-lea a evidențiat de asemenea 'urgența educațională' cu care se confruntă Biserica din Italia, și a făcut apel la cei care îl ascultau să fie 'vestitori neobosiți și educa t ori bine pregătiți și generoși. Într-o Biserică chemată să facă față unor încercări foarte exigente de fidelitate, și tentată să se adapteze, fiți curajoși mărturisitori și profeți ai radicalismului evanghelic; într-o Biserică ce se confruntă zilnic cu o mentalitate relativistă, hedonistă și consumistă, faceți loc pentru raționalism sub stindardul unei credințe care favorizează inteligența, atât în domeniul culturii de masă cât și al cercetării mai elaborate și mai profunde; într-o Biserică ce cheamă oamenii la eroismul sfințeniei, răspundeți fără teamă, având mereu încredere în milostivirea lui Dumnezeu'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 703, Ultimul acces: 2026-08-01 15:50:06