Concert de muzică clasică pentru Papa[2008-04-25]În această săptămână a venit rândul italienilor să își arate afecțiunea și respectul față de Papa, organizând un concert de muzică clasică în onoarea sa, pentru a treia aniversare a alegerii ca Episcop al Romei și pentru ziua sa de naștere. Papa Benedict a mulțumit corului și orchestrei pentru acest dar muzical. În opinia sa muzica are o valoare spirituală deoarece poate 'da speranță sufletului omului'.Concertul a fost oferit de președintele Italiei, Giorgio Napolitano, care s-a întâlnit înainte cu Papa pentru 15 minute. Întâlnirea a fost caracterizată de Vatican ca una de 'mare cordialitate'. Printre altele s-a discutat și despre discursul susținut săptămâna trecută de Papa la ONU, cu ocazia vizitei în Statele Unite ale Americii. După conversație, cei doi șefi de stat au mers în Aula Paul al VI-lea pentru concert. Au fost audiate piese de Luciano Berio, Johannes Brahms și Ludwig van Beethoven, în interpretarea orchestrei simfonice Giuseppe Verdi și a corului din Milano. Papa a urmărit concertul alături de președintele Napolitano și fratele său, Mons. Georg Ratzinger. Cei doi frați Ratzinger sunt cunoscuți pentru pasiunea pentru muzică clasică. La sfârșitul concertului Sfântul Părinte i-a mulțumit președintelui pentru concertul în care 'discern încă un semn al marii afecțiuni pe care poporul italian o are pentru Papa'. După ce a mulțumit corului și orchestrei, Sfântul Părinte a încurajat fundația Giuseppe Verdi Foundation să continue 'prestigioasa călătorie artistică și culturală începută, care, sunt sigur, este întărită de angajamentul de a folosi muzica pentru a ajuta în situații de dificultate, precum cele din spitale și închisori'. Papa a explicat că există o 'valoare spirituală' în muzică, deoarece 'într-un mod aparte ea este chemată să dea speranță sufletului omului, marcat și uneori rănit de condiția sa pământească'. 'Există o relație profundă și misterioasă între muzică și speranță, între cântec și viața veșnică. Nu este o coincidență faptul că tradiția creștină arată spiritele fericiților cântând în cor, captivați de frumusețea lui Dumnezeu. Dar arta adevărată, ca rugăciunea, nu este străină de realitatea cotidiană, ci mai degrabă ne cheamă să `irigăm` această realitate, pentru ca să încolțească aducând roade bunătate și pace.' Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 697, Ultimul acces: 2026-07-30 21:55:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1