Arhiepiscopul Celli despre problemele comunicării[2008-04-25]Pentru ca Biserica să își comunice mesajul, ea trebuie să țină cont de modul în care este percepută de ceilalți și de cum este ea prezentată în media, a afirmat președintele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale. Arhiepiscopul Claudio Maria Celli a făcut aceste afirmații joi, la un discurs ținut în cadrul Întâlnirii Europene de Comunicații. Evenimentul de două zile reunește profesioniști în comunicații de diverse specialități, fiind organizat de Asociația Europeană a Directorilor de Comunicație și de publicația 'Communication Director'.Arhiepiscopul Celli și-a început discursul afirmând că a fost șocat de 'negativa presupunere că religia este asociată cu conflictul', reflectată de tema pe care i s-a cerut să vorbească. Titlul intervenției a fost: 'Întoarcerea religiilor - comunicarea credinței în secolul XXI', cu trei subteme despre conflictele religioase, căutarea sensului și modul în care comunică liderii religioși. 'Este important pentru noi toți cei implicați în domeniul comunicațiilor să avem o idee clară despre ceea ce dorim să spunem despre organizațiile și valorile pe care le reprezentăm. De egală importanță este și să avem o înțelegere adecvată a modul în care organizațiile sau valorile noastre sunt văzute de alții și despre cum sunt ele prezentate în media. Foarte des eforturile noastre de a comunica vor fi ineficiente dacă nu avem în vedere abordarea neînțelegerilor și percepțiilor din mințile celor cărora dorim să ne adresăm.' Arhiepiscopul a vorbit apoi despre una dintre neînțelegeri, și anume asocierea religiei cu conflictul. Prelatul a ținut să sublinieze că, adesea, 'ceea ce este prezentat ca și `conflict religios` este în realitate conflict ce poate să aibă și dimensiune etnică sau politică'. L-a citat apoi pe Papa Benedict al XVI-lea: 'În ciuda diferențelor care marchează diferitele itinerarii religioase, recunoașterea existenței lui Dumnezeu, la care ființele umane pot ajunge și doar pornind de la experiența creației, trebuie să îi determine pe credincioși să se vadă unii pe alții ca frați și surori. Nu este deci legitim pentru cineva să considere diferențele religioase ca pretext pentru o atitudine agresivă față de alte ființe umane. [...] Când simțămintele religioase ating maturitatea ele dau naștere percepției credinciosului că credința în Dumnezeu, Creatorul universului și Tatăl a toate, trebuie să încurajeze relații de fraternitate între toate ființele umane.' Prelatul a mai subliniat o tendință: aceea de a prezenta religia în termeni politici. 'Impresia dată este că liderii religioși caută să își impună punctele lor de vedere despre organizarea societății cu o toleranță redusă sau inexistentă față de punctele de vedere diferite.' Citând din 'Deus Caritas Est', el a amintit cuvintele Papei: 'Doctrina socială catolică își are locul ei. Ea nu are intenția de a-i da Bisericii putere asupra statului. Cu atât mai puțin să impună asupra celor care nu împărtășesc credința moduri de gândire și modele proprii credinței'. 'Aceasta nu înseamnă că religia sau credincioșii nu au cu ce să contribuie la lumea politicii, ci se amintește cu fermitate că trebuie respectată legitima autonomie a politicii și a discursului politic', a continuat Arhiepiscopul Celli. 'În numeroase spații, credincioșii sunt acuzați că sunt `fundamentaliști` și de aici se deduce că religia nu poate avea un loc al ei într-o societate care caută să fie pluralistă și tolerantă. În timp ce învățătura catolică respinge clar fundamentalismul, trebuie acordată o atenție egală pericolelor relativismului moral: adică acelei opinii în baza căreia nu există adevăr când vine vorba de valori și care susține că punctele de vedere în domeniul moralei sunt în mod egal acceptabile.' Oficialul Vaticanului s-a concentrat apoi pe eforturile Bisericii de a-și comunica mesajul. A amintit unele dintre provocările comunicațiilor instituționale. 'Este esențial să ai o idee clară despre identitatea și natura instituției, despre misiunea și obiectivele ei. Adesea este necesară trecerea în revistă a acestor puncte fundamentale și înnoirea și întărirea înțelegerii și aplicării lor. Apoi este și mai important să fi conștient și să ții cont de schimbările rapide din modul în care diferitele audiențe văd sau interpretează instituția și misiunea ei. În timp ce noi poate înțelegem situația, ea ar putea să nu fie clară audienței căreia ne adresăm, și chiar și celor care sunt deja membri sau simpatizanți ai instituției.' Prelatul a adăugat că 'prăpastia dintre cum ne înțelegem și cum suntem percepuți trebuie permanent vizată pentru a evita neînțelegerile' și a recunoscut faptul că Biserica are uneori probleme din această perspectivă: 'Pot să spun că uneori în Biserica Catolică noi mai comunicăm în stilul `analog` în timp ce lumea s-a mutat în `digital` - de aceea ne întrebăm constant cum să depășim această diferență și să găsim un limbaj comun pentru comunicare.' Arhiepiscopul Celli a ținut apoi să sublinieze că 'uneori este important să ne amintim că modul în care comunicăm spune multe despre noi înșine'. S-a referit la succesul comunicațional al Papei Ioan Paul al II-lea, spunând că el a comunicat chiar și atunci când boala i-a luat puterea de a vorbi sau de a avea expresii faciale. A spus apoi că 'grija noastră principală în comunicații nu este să dăm un anumit impuls, ci să descoperim și să comunicăm adevărul. Un pasaj din evanghelia lui Ioan descrie aceasta - `veți cunoaște adevărul iar adevărul vă va face liberi` - și ne oferă ajutor și călăuzire în înfruntarea provocărilor de zi cu zi în comunicații.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 720, Ultimul acces: 2026-07-30 21:56:21
|
Timp total: 0.05s...
[]:1