Scopul dialogului interreligios: găsirea adevărului[2008-04-18]Papa Benedict a afirmat ieri că dialogul interreligios are un scop dincolo de stabilirea păcii în societate, și anume găsirea adevărului. Afirmația a fost făcută joi, la o întâlnire în capitala SUA cu liderii altor religii. Tema întâlnirii a fost "Pacea, speranța noastră", și s-a desfășurat la Centrul Cultural Papa Ioan Paul al II-lea.Sfântul Părinte a vorbit cu liderii religioși despre libertatea religioasă, lăudând SUA vizavi de modul în care atâtea religii conviețuiesc în pace în această țară. "Alții trebuie să învețe din experiența voastră, conștientizând că o societate unită poate să iasă și dintr-o pluralitate de popoare, atâta timp când toți recunosc libertatea religioasă ca un drept civil de bază", a spus Pontiful. A subliniat apoi valoarea educației la credință: "Aceste institu ții pot să îi îmbogățească pe copii atât intelectual cât și spiritual". Sfântul Părinte a vorbit în continuare despre "creșterea interesului guvernelor pentru finanțarea de programe ce urmăresc promovarea dialogului interreligios și intercultural. Acestea sunt inițiative lăudabile. În același timp, libertatea religioasă, dialogul interreligios și educația la credință urmăresc mult mai mult decât un consens privind căile de implementare a unor strategii practice de avansare a păcii. [...] Scopul mai larg al dialogului este descoperirea adevărului." Papa a continuat cu tematicile pe care ar trebui să le abordeze dialogul interreligios: "Care este originea și destinul omenirii? Ce este binele și răul? Ce ne așteaptă la sfârșitul acestei existențe pământești? Doar abordând aceste întrebări profunde putem să construim o bază solidă pentru pacea și securitatea familiei umane, pentru că oriunde și oricând oamenii sunt iluminați de splendoarea adevărului, ei intră au t omat pe calea spre pace." Episcopul Romei a descris ceea ce oferă Biserica Catolică dialogului interreligios. "Confruntat cu aceste profunde întrebări privind originea și destinul omenirii, creștinismul îl propune pe Isus din Nazaret. El, credem noi, este Cuvântul veșnic care s-a întrupat pentru a reconcilia omul cu Dumnezeu și care revelează rațiunea tuturor lucrurilor. El este cel pe care îl aducem în dialogul interreligios." A continuat: "Dragi frați, în încercarea noastră de a descoperi punctele comune, se poate să fi lăsat mai în umbră responsabilitatea de a discuta cu calm și claritate diferențele dintre noi. Unindu-ne mereu inimile și mințile în chemarea pentru pace, trebuie de asemenea să ascultăm cu atenție vocea adevărului. În acest fel dialogul nostru nu se va opri la identificarea unui set comun de valori, ci va merge până la temeliile lor ultime. Nu avem motiv să ne temem, pentru că adevărul ne dezvăluie relația esențială dintre lume și Dumnezeu. [...] Așa după cum am văzut, scopul mai înalt al dialogului interreligios cere o expunere clară a tezelor noastre religioase. În acest sens, colegiile, universitățile și centrele de studii sunt forumuri importante pentru un candid schimb de idei religioase." "Dragi frați", a concluzionat Sfântul Părinte, "să lăsăm dialogul sincer și cooperarea să îi inspire pe toți oamenii la reflecția asupra problemelor profunde ale originii și destinului lor. Fie ca adepții tuturor religiilor ia poziție împreună în apărarea și promovarea vieții și libertății religioase pretutindeni. Dându-ne singuri cu generozitate această sarcină sacră - prin dialog și nenumărate acte mici de iubire, înțelegere și compasiune - putem să fim instrumente ale păcii pentru întreaga familie umană." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 714, Ultimul acces: 2026-08-01 01:34:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1