10 ani de Radio TRINITAS, marcati in mod deosebit la Patriarhia Romana - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

10 ani de Radio TRINITAS, marcati in mod deosebit la Patriarhia Romana

[2008-04-14]
Postul de radio TRINITAS implineste joi, 17 aprilie 2008, 10 ani de emisie. Cu binecuvantarea si din initiativa PF Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, in ziua de 17 aprilie 1998, Radio TRINITAS a inceput sa emita 24h din 24, la inceput pe frecventa de 92, 70 MHz, in municipiul Iasi si in imprejurimile sale. In scurt timp, postul de radio TRINITAS a ajuns cea mai importanta institutie media a Bisericii Ortodoxe Romane, care detine 26 de frecvente terestre si una via satelit, acopera peste 75 % din teritoriul national, poate fi ascultat pe Internet si prin intermediul satelitului AMOS. Din 27 octombrie 2007, Radio TRINITAS face parte din Centrul de Presa 'Basilica' al Patriarhiei Romane si incearca sa fie un radio misionar, care se adreseaza atat celor care au descoperit bucuria credintei, cat si acelora care inca o mai cauta. Cum va fi marcata implinirea celor 10 ani de Radio TRINITAS ne-a spus PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal: 'Parintele Patriarh Daniel a binecuvantat sa marcam implinirea celor 10 ani de slujire pastoral-misionara prin intermediul radio, prin savarsirea unei slujbe de multumire, numita Te-Deum, in Catedrala patriarhala, joi, la orele 12.00, dupa care, in resedinta patriarhala, respectiv in sala sinodala, va avea loc un simpozion, un moment aniversar, la care vor lua parte invitati din institutiile centrale ale Statului, de la Presedintie, de la Guvern, de la Parlament, precum si reprezentanti de la Consiliul National al Audiovizualului, alaturi de ceilalti reprezentanti ai Patriarhiei Romane si ai Arhiepiscopiei. Cu acest prilej, vor fi lansate un CD si un DVD, care vor oglindi activitatea Bisericii Ortodoxe Romane in cadrul Mitropoliei Moldovei, si de curand in cadrul Administratiei patriarhale, desfasurata pe toate planurile, prin intermediul Radio TRINITAS'.
PS Ciprian Campineanul ne-a facut si cateva aprecieri referitoare la activitatea Radio TRINITAS in cei 10 ani de emisie: 'Cei 10 ani care s-au scurs de cand Mitropolia Moldovei a intemeiat postul de radio TRINITAS reprezinta un prilej de a ne arata in primul rand recunostinta fata de Dumnezeu, ca ne-a ajutat sa implinim aceasta lipsa din punct de vedere misionar-pastoral, tinand seama de tehnologia moderna, iar in al doilea rand reprezinta un moment al bilantului pe care orice institutie il face atunci cand ajunge la rotunjirea unui numar de ani. Este cunoscut de catre toti romanii ca acest radio s-a validat prin eficienta programelor, prin varietatea programelor, asa incat, dupa marturisirile multor oameni, postul de radio TRINITAS al Patriarhiei Romane este ascultat de foarte multi romani si a devenit o alternativa la alte posturi, pentru ca varietatea programelor si calitatea acestora le-au oferit sansa sa opteze pentru ceea ce raspunde sufletului si mintii omului'.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 839, Ultimul acces: 2026-08-01 03:27:49