A murit prima cofondatoare focolarină - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

A murit prima cofondatoare focolarină

[2008-04-03]
Prima femeie care s-a alăturat Chiarei Lubich în fondarea Mișcării Focolare a murit marți, la două săptămâni după înmormântarea Chiarei. Natalia Dallapiccola, de 83 de ani, a fost "prima ce i-a urmat" Chiarei în moarte, așa după cum a făcut și în timpul vieții, subliniază un comunicat al focolarelor, citat de agenția italiană Zenit.
Mișcarea Focolară subliniază rolul cheie pe care Dallapiccola l-a jucat în răspândirea carismei unității în țările din Europa de Răsărit. Lubich a trimis-o la Zidul Berlinului în 1959 să înceapă acolo Mișcarea. După trei ani a fost trimisă în estul Germaniei cu primul grup de medici focolari, cerut de Episcopul local care se confrunta cu plecarea medicilor buni în Occident. Dallapiccola a stabilit contacte și în Polonia, Cehoslovacia , Ungaria și Lituania. Deși sănătatea ei se deteriorase încă din 1976, ea a început în Mișcarea Focolară misiunea dialogului interreligios, prin relații cu lideri evrei, musulmani, hinduși și budiști. "Chiara îi spunea Nataliei `Anzolon`, înger în dialectul tridentin, datorită iubirii ei constante pentru fiecare", se mai spune în nota ce anunță decesul.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 833, Ultimul acces: 2026-08-02 09:38:15