Studiu in Postul Pastelui. Polonezii, prin spovada, isi modeleaza caracterul si-si depasesc viciile[2008-03-18]Catolicii polonezi nu privesc spovada pur si simplu ca pe un sacrament gol pentru alungarea pacatelor lor, afirma un nou studiu despre spovada, informeaza site-ul Catholica. Saptamânalul polonez Niedziela (Duminica) a relatat saptamâna trecuta despre rezultatele unui studiu realizat de Institutul de Statistica al Bisericii Catolice. Cercetarea privind spovada, facuta pe un grup de 686 catolici polonezi practicanti selectati la întâmplare, a fost realizata în perioada 13-17 februarie 2008, care a coincis cu prima saptamâna a Postului Mare în ritul latin. Am ales Postul Mare intentionat deoarece este timpul celei mai intensive curatiri a constiintei, a explicat pr. Ireneusz Skubis, editor-sef al publicatiei amintite. În Polonia, 90% din populatie este catolica, în timp ce 75% este considerata practicanta. Studiul a scos în evidenta faptul ca pentru catolicii polonezi spovada este considerata o obligatie a credintei lor. Majoritatea merg la spovada mai des decât cerinta minima de o data pe an. Proportia celor care au spus ca merg doar o data pe an a fost de 1,7%, în timp ce 51,7% au spus ca merg de câteva ori pe an, iar 46,5% au declarat ca se spovedesc lunar. Devotiunea primei Vineri din luna, care presupune spovada si participarea la Liturghie, continua sa fie larg raspândita în Polonia, potrivit cercetarii, fiind tinuta de 51,3% dintre femei si 42,4% dintre barbati. Dintre cei chestionati, majoritatea au spus ca spovada îi ajuta sa lucreze asupra caracterului lor. 85,9% dintre respondenti au recunoscut ca spovada i-a ajutat sa depaseasca vicii, în timp ce 53,6% au spus ca i-a ajutat în a-i ierta pe altii, ceea ce a contribuit si la mentinerea unor legaturi de familie mai puternice. Întrebati despre un confesor ideal, o treime au spus ca prefera un necunoscut. Peste 78% au spus ca se asteapta ca preotul confesor sa fie întelegator si 77% doresc un confesor care sa îi ajute în timpul spovezii punându-le întrebari.Dumitru Manolache Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 850, Ultimul acces: 2026-07-29 21:39:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1