Diplome de excelenta[2008-03-14]Cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, copiii Bisericii BETEL-GALATI, au pregatit un program dedicat celei care ne-a dat viata si ne-a crescut, mama. Implicarea copiilor a fost una de exceptie si s-a putut observa din timpul de peste doua luni acordat pregatirii si calitatea prezentarii în fata publicului.Programul a fost un prilej de lauda adusa lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat fiecaruia o mama buna, grijulie, care ne-a îndrumat pe calea credintei. Inocenta celor mici a atras un numar mare de participanti, cei apropiati lor, doritori de a vedea pe cei dragi cum se prezinta la începutul unei cariere de succes. Surpriza a constituit-o momentul acordarii de catre fiecare copil a unei diplome de excelenta pentru mama, împreuna cu un buchetel de flori si un pupic. Cei care sunt la scoala au semnat singuri, ceilalti au fost ajutati de instructoare sa semneze clar diploma astfel ca mamele sa înteleaga cine le-a oferit-o. La sfârsitul programului, prin conducatorii ei, Biserica a oferit fiecarei doamne si domnisoare buchete de zambile si garoafe, iar copiii au fost invitati la o masa de partasie. Programul a fost preluat si transmis de una dinte televiziunile locale. A consemnat, Pastor, Dorel NEACSU Autor : Dorel Neacsu . Sursa: www.InterCer.ro Contor Accesări: 860, Ultimul acces: 2026-07-30 23:42:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1