Am citit, ne-a plăcut: Religia, „o putere mondială“

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Am citit, ne-a plăcut: Religia, „o putere mondială“

[2008-03-13]

„...Ni s-a părut că agenda integrării europene, dominată de exigenţe politico-administrative, s-a complăcut şi se complace încă în a aborda neglijent o componentă esenţială a «europenităţii» şi a contemporaneităţii: aceea legată de valorile, practicile şi disputele religioase. E un caz tipic de obnubilare, explicabil prin prevalenţa ideologiilor asupra realităţii. Ideologiile la modă spun că religia este un atavism, că ea e incompatibilă cu modernitatea, cu democraţia, cu liberalismul. În cel mai bun caz, i se concede spaţiul privat, pe un fond de secularizare crescândă. Realitatea nu confirmă, totuşi, aceste sloganuri, iar studioşii riguroşi ai fenomenului (José Casanova, Hans Joas, Charles Taylor, Ingolf Dalferth, Friedrich Wilhelm Graf etc.) ştiu să scoată în relief fapte semnificative, de natură să nuanţeze lucrurile.

Politica mondială e marcată drastic de tematica religiozităţii. Războaiele din Kosovo şi Irak, fatidica prăbuşire a turnurilor gemene din New York, dezbaterile intense privind Constituţia Europeană, căutarea constantă a dialogului ecumenic (interconfesional şi interreligios) - sunt tot atâtea probe ale unei incontestabile prezenţe, asumate de religie pe scena globală. Când noul papă, Benedict al XVI-lea, a participat, la Köln, la o mare serbare a tineretului, sute de mii de inşi l-au aclamat cu căldură. Peste două milioane de pelerini au însoţit, cu rugăciunile şi compasiunea lor, ultimele zile ale precedentului Papă, Ioan Paul al II-lea. 60% din totalul cetăţenilor americani declară că religia joacă, în viaţa lor, «un rol foarte important». Israelul, un stat modern şi democratic, este, fără contradicţie, un stat religios. Germania de Est, atee, n-a fost, prin aceasta, mai «modernă» decât Germania de Vest, catolică şi protestantă. , în schimb, a reuşit să se modernizeze, rămânând în afara democraţiei şi a liberalismului, dar recuperându-şi, discret, tradiţia spirituală. Pe de altă parte, nimeni nu poate contesta eficacitatea misionarismului creştin ca factor de modernizare în ţările ne-europene pe care le-a contaminat.

Creştin-democraţia continuă să fie una din forţele politice decisive ale continentului nostru, Vaticanul e o instanţă unanim recunoscută, Dalai-Lama e o vedetă internaţională. Pe scurt, religia nu încetează să fie - cum titra, în septembrie 2006, un număr special al revistei Spiegel - «eine Weltmacht», o putere mondială. «Nu cunoaştem - spune Friedrich Wilhelm Graf în paginile acestei publicaţii - nici o societate omenească fără religie. De asemenea, nu cunoaştem nici o încercare politică reuşită, de a evacua religia din lume prin reeducare sau edificare a unui „om nou“.» Aşadar, ne place sau nu, confruntările veacului cu semnele lumeşti, sau translumeşti, ale sacrului apar ca inevitabile. A le ocoli e a nu avea simţul realităţii, a lua drept pragmatism ceea ce nu e decât frazeologie la modă.“ (Andrei Pleşu, Introducere la „Sensuri metafizice ale crucii“, volumul I, Bucureşti, Humanitas, 2007, pag. 5-6).

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 743, Ultimul acces: 2026-07-30 08:38:21

Timp total: 0.06s...

[]:1