Secretele Inchiziției Spaniole revelate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Secretele Inchiziției Spaniole revelate

[2008-03-10]
De câte ori vine vorba de legendele catolice urbane, recordul îi aparține de departe Inchiziției Spaniole. Din Anglia elisabetană a secolului al XVI-lea până la fundamentalismul secolului al XXI-lea, Inchiziția Spaniolă este aceea care a servit drept izvor și punct focal pentru toate atacurile anti-catolice.

Inchiziția Spaniolă conține toate elementele unei legende urbane catolice clasice. Înțelegerea distorsionată a datelor istorice, împărtășită deopotrivă de catolici și de ne-catolici, reprezintă un cap de atac util, îndreptat împotriva oricărei luări de poziție a Bisericii în arena vieții publice actuale. Și aceasta o știe bine orice apologet catolic sau purtător de cuvânt de orientare pro-catolică în cultura contemporană. Este practic imposibil să te angajezi într-o discuție fără ca cineva să nu aibă câștig la puncte amintind de Inchiziția Spaniolă, indiferent dacă faptul acesta este relevant sau nu pentru subiectele aflate în dezbatere.

Inchiziția Spaniolă duce greul. E vorba despre Biserică, înfățișată drept dușman al libertății, care arde eretici în autos-da-fe, și despre mașinării cumplite de tortură, puse în mișcare de călugări diabolici. Este lumea lui Edgar Allan Poe cu "Pit și pendulul" și a celor nevinovați care cred în Biblie și sunt martirizați pentru credința lor. Este parte a unor "epoci întunecate" dominate de papalitate, care au aruncat Spania înapoi în timp, din care a început să iasă cu adevărat abia după căderea lui Franco în sec. XX.

Realitatea istorică a Inchiziției Spaniole are, desigur, propriile sale tragedii și rămâne un episod urât în trecutul Europei. Atunci când Papa Ioan Paul al II-lea a cerut iertare pentru greșelile trecutului în pragul noului mileniu, cu siguranță s-a referit și la Inchiziția Spaniolă. Dar istoria adevărată a Inchiziției Spaniole e foarte departe de caricatura aflată în bagajul cultural anti-catolic al majorității indivizilor. Ceea ce pretindem că știm despre Inchiziția Spaniolă este adesea propaganda post-Reformă.

Rădăcinile otrăvite

Adevărata Inchiziție Spaniolă a apărut târziu în istoria Europei. Inchiziția clasică ce a existat în diferite zone ale Europei în secolele al XIII-lea și al XIV-lea a avut un impact redus asupra peninsulei spaniole. Inchiziția era inexistentă la acea vreme în Spania și Portugalia. În Spania, inchiziția s-a dezvoltat abia în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Iar ținta sa principală nu au fost așa-zișii "eretici". Adevărul urât despre Inchiziția Spaniolă este că țintea în primul rând către descendenții evreilor convertiți, care erau acuzați că practică în secret vechea lor credință. Iar motivația o constituia nu atât apărarea unității credinței, cât lăcomia, gelozia și pogromurile rasiale.

În cadrul Europei Occidentale, Spania reprezenta un unicat prin diversitatea rasială a populației: la o populație musulmană numeroasă, se adăuga cea mai mare comunitate de evrei din lume, care la acea dată număra aproximativ 100.000 de persoane. Secole de-a rândul, evreii și creștinii au conviețuit ducând o existență în general pașnică, deși separată. În vara anului 1391, totuși, lucrurile s-au schimbat, când s-au dezlănțuit în Spania mișcări violente anti-evreiești. Fie că aceste mișcări au fost la origine rasiale, naționaliste sau religioase - istoricii dezbat încă problema - rezultatul a fost oricum o convertire în masă la creștinism în rândurile populației evreiești. Fără îndoială că multe, dacă nu chiar majoritatea acestor convertiri, au fost făcute forțat. Și sigur că mulți s-au convertit doar ca să-și salveze viața.

Acei evrei convertiți din secolul al XIV-lea aveau să fie numiți conversos (sau, cu un termen disprețuitor, marranos), ca să se deosebească de vechile familii tradițional creștine. Această identitate avea să marcheze familiile respective timp de ani de zile. Cu timpul, li s-a permis acestor conversos să se integreze pe deplin în societatea spaniolă. În multe cazuri, identitatea lor religioasă și moștenirea ebraică s-a pierdut. Participau în totalitate la viața spaniolă și practicau credința creștină, iar mulți au devenit personalități marcante în guvern, știință, afaceri. Deși au existat unele reglementări legislative conform cărora cei forțați să se convertească puteau să revină la practicile iudaice, mulți nu au făcut-o.

Aceste familii de conversos au fost acelea care au agitat spiritele, punând în mișcare forțele și prejudecățile ce au dominat Inchiziția Spaniolă. "Vechii creștini", geloși pe succesul, bunăstarea și averea în creștere a acestora, i-au considerat drept oportuniști și au inventat propria lor legendă urbană - anume că acești conversos care dominau viața Spaniei mențineau în secret credința strămoșilor lor. Aceasta este legenda care a constituit una dintre motivațiile majore ale Inchiziției Spaniole.

Urmărirea "evreilor clandestini"

În secolul al XV-lea, Spania a intrat în luptă cu musulmanii pentru recucerirea peninsulei Iberice (Reconquista). Cele două regate tradiționale, Aragon și Castilia, unite prin căsătoria lui Ferdinand cu Isabella, au cucerit în cele din urmă de la musulmani regiunea Granada în 1492. În regatul Castiliei, sentimentele anti-conversos și anti-semitice au crescut dramatic în cursul fervorii naționaliste a Reconquista. În multe privințe, conversos erau considerați mai răi decât evreii, fiindcă erau considerați "recidiviști" care aveau acces la privilegii și poziții sociale. Un nou anti-semitism apare astfel în Spania, ca un fals sentiment de unitate și identitate națională. Inchiziția a fost considerată astfel necesară, pentru stârpirea acestor "falși" conversos.

În 1478, Ferdinand și Isabella au solicitat o bulă papală pentru înființarea inchiziției. Aceasta a fost dată și din 1482 inchiziția a început să funcționeze sub conducerea călugărului dominican Tomas de Torquemada. De ce doreau monarhii o inchiziție? Aparent, motivul a fost investigarea acuzațiilor împotriva acelor conversos care s-ar fi reîntors în secret la credința iudaică. Ei doreau să asigure în același timp unitatea în credință a întregii peninsule. Dar mai era și dorința arzătoare - resimțită nu neapărat de monarhi, dar cu siguranță împărtășită de dușmanii conversos - de a confisca bunurile lor și de a-i alunga din viața publică, astfel încât "vechile" familii creștine să le poată luă locul.

Chiar din acest prim moment al istoriei Inchiziției Spaniole însă, papalitatea avea alte gânduri. Papa Sixtus al IV-lea (1471-1484) s-a plâns de activitatea inchiziției din Aragon și felul în care aceasta îi trata pe conversos. Dar, ca de altfel pretutindeni în Europa, papalitatea pierduse mult din controlul asupra activităților desfășurate de inchizițiile locale. Papa Inocențiu al VIII-lea (1484-1492) s-a plâns și el, dar tot fără folos. Inchiziția în Spania era controlată de autoritățile spaniole, nu de autoritatea papală.

În martie 1492, Ferdinand și Isabella au ordonat expulzarea - sau convertirea - evreilor care mai rămăseseră în Spania. Ei sperau, într-adevăr, în convertire. Majoritatea dovezilor indică faptul că motivația lor a fost religioasă. Dar oricare ar fi fost aceasta, rezultatul a fost dublu: în primul rând, mulți evrei au fugit; în al doilea rând, un număr mare s-a convertit - lucru care în mod firesc a agravat imaginea populară a "evreilor clandestini" în comunitatea creștină din Spania. Ca urmare, până prin 1530 activitatea de prim ordin a Inchiziției Spaniole a avut drept scop urmărirea pretinșilor conversos. Documentele Inchiziției Spaniole arată că, practic, singura "erezie" urmărită era pretinsa practicare secret a credinței iudaice. De la începuturile Inchiziției Spaniole până în 1530, au fost condamnați aproximativ 2000 de conversos. Mulți dintre aceștia fugiseră; locul lor au fost arse efigiile lor.

Bastionul credinței

Pe măsură ce revolta luterană și diversele sale ramuri s-au extins în Europa după 1530, Inchiziția Spaniolă s-a întărit în scopul protejării credinței în Spania împotriva infiltrării ideilor protestante, dar și pentru sprijinirea puterii regale. De altfel, din motive numeroase și specifice Spaniei, ideile protestante nu au câștigat niciodată teren aici. Imaginea Inchiziției Spaniole torturând și ucigând sute de mii de simpli protestanți credincioși Bibliei nu se bazează pe nici un fapt istoric, din simplul motiv nu existau practic protestanți în Spania.

În Spania, în perioada Reformei, Inchiziția Spaniolă a căutat cu siguranță dovezi ale existenței protestantismului. Tendința contemporană era să se manifeste suspiciune în această privință, chiar și atunci când cei investigați erau în mod clar catolici la originile lor. Istoricii estimează că înainte de 1558 se aflau pe listele Inchiziției Spaniole probabil mai puțin de 50 de cazuri de spanioli pretinși luterani. Spre sfârșitul anilor 1550, a fost descoperit totuși un mic grup de protestanți, numărând vreo 120 de persoane. Coroana a reacționat îngrozită. Deși Spania a anticipat un val de dezvăluiri și descoperiri de pseudo-protestanți, în anii 1560 autoritățile seculare au rotunjit doar la vreo 200 numărul așa-numiților protestanți.

În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, probabil vreo alte 200 de persoane fost acuzate de a fi adepți ai lui Luther. Dar în general se crede că majoritatea acestora erau departe de a fi protestanți. Ca și în multe alte zone ale Europei, în timpul inchizițiilor așa numiții eretici erau de fapt cei care aveau sentimente de necredință, de cele mai multe ori la beție, sau erau persecutați mai degrabă pentru anticlericalism decât pentru cine știe ce mare apostazie. Inchiziția Spaniolă a continuat existe până la abolirea ei oficială în 1834, deși până în 1730 majoritatea celor mai rele lucruri făcute de ea erau de domeniul trecutului. În cea mai mare parte, ea a rămas așa cum fusese: îndreptată în primul rând împotriva acelor conversos catolici de sorginte iudaică și, mai târziu, convertiților similari care proveneau din Islam.

Nu călugări diabolici

Dar ce este cu acei călugări diabolici, mânuind instrumente oribile de tortură, și cu ereticii arși cu miile în autos-da-fe? Nu era vorba de călugări diabolici. Ca în orice zonă unde acționa inchiziția sau în orice sistem legal secular în întreaga Europă Occidentală, autoritățile civile ordonau tortura pentru obținerea de informații. În timp ce privim înapoi la acest lucru cu repulsie vădită, simplul fapt este că tortura a fost un lucru obișnuit în toate sistemele judiciare din Europa Occidentală.

Cum funcționa Inchiziția Spaniolă? Sub multe aspecte, exact așa cum funcționau inchizițiile pretutindeni. Se anunța o anchetă în comunitate și se promulga un "edict de grațiere" acordat pentru recunoașterea ofenselor aduse, fără pedepse serioase. Prin secolul al XVI-lea, procesele inchiziției în mod obișnuit nu erau publice, și probele erau adunate înainte de procesul propriu-zis. Dacă existau suficiente probe, persoană în cauză era întemnițată. Fiindcă probele erau strânse dinainte, procesul nu era considerat un mijloc pentru a determina vina sau nevinovăția. Procesul era intentat mai degrabă pentru a solicita mărturisirea și convertirea. Tortura era folosită pentru a obține informații sau mărturisirea, și nu ca pedeapsă. Tortura nu a fost niciodată dirijată și nici efectuată de cler, ci de profesioniști plătiți, care reprezentau autoritățile seculare.

Acuzatului i se ofereau de obicei trei ocazii să admită că a greșit. Spre deosebire de inchizițiile medievale din majoritatea zonelor Europei, acuzatul avea dreptul la un avocat (deși adesea era aproape ineficient), dacă scopul era exonerarea. În principal, avocatul ajuta acuzatul să explice circumstanțele atenuante, care includeau tipic faptul că se afla sub influența băuturii în momentul respectiv. Acestea erau procesele bisericești, nu cele seculare, și în final se pronunțau diferite grade pedeapsă. Ca în cele mai multe inchiziții medievale, majoritatea cazurilor nu implicau erezii evidente. Cazurile cele mai obișnuite implicau acuzația de bigamie, depravare, adulter și blasfemie.

Cele mai grave acuzații - și acestea puse mai ales pe seama conversos - erau de erezie fără căință sau recăderea în erezie. Cei considerați vinovați erau deferiți apoi autorităților seculare și arși pe rug. Trebuie semnalat că după persecuția aspră a conversos din primele două decenii ale Inchiziției Spaniole, foarte puțini au fost de fapt executați. Majoritatea condamnaților au fost arși efigie, fiindcă ei fugiseră deja înainte de începerea urmăririi.

Actele publice de penitență

Auto-da-fe-ul (literal, "act de credință") care urma proceselor în Spania este cel mai scandalos - și greșit înțeles - element al Inchiziției Spaniole. Reprezentările artistice cu auto-da-fe-uri realizate de către moara propagandei anti-catolice constau în a reprezenta mulțimea care privește salivând, cu ochi sălbatici, la ereticii care erau torturați și arși în piață.

Realitatea este că auto-da-fe-ul a constituit un aspect unic al Inchiziției Spaniole, care implica un act de credință public, liturgic. Ținut de obicei într-un loc public după încheierea procesului, auto-da-fe-ul implica Liturghia, rugăciunea, citirea sentințelor date și procesiunea cu vinovatul. Era un act religios subliniind speranța de reconciliere a celor acuzați. Auto-da-fe-urile nu însemnau nici tortură și nici ardere. Daca execuția avea loc, se făcea separat de auto-da-fe și era mai puțin publică.

După ce monarhia a abolit Inchiziția Spaniolă în secolul al XIX-lea, și odată cu dezvoltarea studiilor istorice bazate pe cercetare și nu pe propaganda, începe să-și facă loc încet-încet în cărțile de istorie o imagine mai aproape de adevăr în privința Inchiziției Spaniole. Deși nu reprezintă o parte a istoriei sale cu care Biserica să se poată mândri, Inchiziția Spaniolă poate fi cu greu considerată acea "legendă neagră" care încă mai bântuie imaginația populară. Istoria creată pe baza polemicilor Reformei nu este istorie. Este doar o legendă urbană catolică.



autor: Robert P. Lockwood
traducător: Ecaterina Hanganu
sursa: © The Rock, noiembrie 2007

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 901, Ultimul acces: 2026-07-26 15:51:21