© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
George Weigel: Martor al speranței[2008-03-08]Editura Galaxia Gutenberg a publicat o lucrare monumentală: biografia Papei Ioan Paul al II-lea intitulată 'Martor al speranței'. Prin amabilitatea directorului editurii, pr. Silviu Hodiș, ultimul număr al revistei electronice Lumea Catholica a includ textul prefeței, semnat de autorul cărții, George Weigel. Preluăm în continuare câteva fragmente din prefață, invitându-vă să o citiți în întregime pe www.Lumea.Catholica.ro, dar apoi întreaga carte, care se găsește în librării (inclusiv electronice).'Când Ioan Paul al II-lea a murit, în ziua de 2 aprilie 2005, extraordinara revărsare de afecțiune umană și deferență pentru acest bătrân preot și episcop, care în ultimii ani de viață ajunsese aproape imobilizat, a arătat că influența sa asupra vieții oamenilor de cele mai felurite condiții, a fost mai mare decât a oricărui om al epocii sale. În satele africane și favellas braziliene, în birourile din Manhattan și în cartierele sordide ale Calcuttei, în oficiile guvernamentale de pe toate cele cinci continente, oamenii, bărbați și femei, au simțit atunci că au pierdut definitiv pe cineva drag, pe cineva care le-a marcat într-un fel sau altul propriile existențe. Prin analogie istorică, unii au susținut că de la moartea lui Churchill, în 1965, nu a mai existat acel sentiment general împărtășit de întreaga umanitate că o viață s-a sfârșit. O asemenea analogie are o logică plină de semnificație. Churchill a devenit un simbol al umanității pentru lupta sa tenace în apărarea libertății împotriva tiraniei. Ioan Paul al II-lea a întruchipat ceea ce, atât admiratorii cât și criticii au recunoscut-o unanim, o adevărată noblețe a spiritului și inimii, prin lupta sa neobosită pentru apărarea drepturilor omului, prin pasiunea sa pentru adevăr și deschiderea sa către adevărurile `celorlalți`.' 'Ultimii săi ani de viață au fost încărcați de suferință și durere. El nu a încercat niciodată să-și mascheze starea, dar nici nu s-a arătat stânjenit sau afectat de slăbiciunea sa fizică. Și-a continuat până la sfârșit activitatea ca Papă cu convingerea că își îndeplinește astfel promisiunea solemnă făcută Bisericii și Stăpânului Bisericii, la alegerea sa, din 16 octombrie 1978, promisiunea de a-și dedica întreaga viață întăririi credinței pentru frații și surorile sale. Cel mai remarcabil fapt al ultimei părți a vieții sale a fost că excepționala sa misiune creștină, a atras atenția asupra creștinismului milioanelor de sceptici, ca și altor milioane care niciodată nu au avut măcar posibilitatea de a accepta creștinismul. Într-un anumit fel, acestea sintetizează împlinirile Papei. Din ziua alegerii sale ca cel de al 263-lea succesor al Sf.Petru, Ioan Paul al II-lea a interpretat, practic literal, hotărârea lui Cristos privitoare la Petru (Luca, 22.32) ca el să fie cel care, printre ceilalți apostoli, să confirme și să întărească în credință pe frații și surorile în Cristos. Făcând acest lucru pentru Biserică, Ioan Paul al II-lea a devenit de asemeni și un simbol al lumii, și al speranței în viitor. Din acest punct de vedere, el a reprezentat singurul pontificat cu adevărat global din istorie, un pontificat care a modelat istoria și viețile în toate `lumile` din care e compusă omenirea.' 'Leit motivul ultimilor ani ai vieții sale îl găsim în scrisoarea apostolică din 6 ianuarie 2001, care a închis Marele Jubileu 2000, Nova Millenio Ineunte (`Intrând în Noul Mileniu`). Papa și-a reafirmat aici profunda convingere că cel de al treilea mileniu ar putea să fie o `primăvară` a proclamării Evanghelie, de fapt, așa cum afirmase la O.N.U în 1995, o `primăvară a spiritului uman`. Prin Nova Millenio Ineunte el a cerut întregii Biserici `mergi în adânc` (Luca, 5.4) pentru ceea ce el numise, încă din 1992, `noua evanghelizare`. Biserica nu există prin ea însăși, le-a reamintit el celor peste un miliard de catolici din lume. Biserica există pentru misiunea și slujba sa în lume, pentru a predica vestea cea bună a iubirii profunde a lui Dumnezeu față de oameni, și pentru a vindeca rănile unei lumi care nu a învățat, odată cu sfârșitul războiului rece, cum să își rezolve problemele prin rațiune și dialog. În mod cert această continuare a violenței în lume fost o mare dezamăgire pentru ultimii doisprezece ani ai vieții sale. Ca unul dintre principalii catalizatori ai revoluției nonviolente din Europa centrală și de est, el a socotit, la începutul anilor 1990, că secolul XXI va fi mai puțin sfârtecat de violență decât predecesorul său. A fost însă o speranță repede spulberată, iar analiștii vor discuta decenii, dacă nu secole, dacă Ioan Paul al II-lea nu a avut o viziune prea `universală` asupra lui `1989`, o experiență care, privită retrospectiv, pare să fi fost doar produsul unui grup concret de împrejurări istorice. Nu are importanță cum va fi finalizată această controversă, cert este însă faptul că rolul lui Ioan Paul al II-lea în prăbușirea comunismului a demonstrat, dincolo de orice discuție, modul în care convingerea religioasă poate să modeleze istoria. Totuși în ultimii ani ai pontificatului său s-au impus fapte cu mult mai puțin demne de admirat ale contemporaneității.' (Sursa: Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-07-31 05:48:48
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
