Conferință despre moarte organizată de Academia pentru Viață[2008-02-22]În Vatican va avea loc un congres despre momentul în care 'fragilitatea umană este cel mai profund simțită', s-a anunțat ieri printr-o conferință de presă. Episcopul Elio Sgreccia, președintele Academiei Pontificale pentru Viață, a condus conferința de presă anunțând congresul pentru săptămâna viitoare, luni și marți, sub titlul 'Aproape de persoanele bolnave incurabil și de cele pe moarte: aspecte științifice și etice'.Alături de Episcopul Sgreccia la conferința de presă s-au aflat Joseph Capizzi, profesor de teologie morală la Universitatea Catolică din America și membrul al Fundației americane 'Cultură și viață'; Mons. Maurizio Calipari, unul dintre teologii Academiei specializați pe morală și profesor de bioetică la Institutul Ioan Paul al II-lea pentru Stud ii despre Căsătorie și Familie; și Zbigniew Zylicz, direct al centrului medical britanic 'Dove House Hospice'. Episcopul Sgreccia a rezumat scopul conferinței, subliniind că momentul din preajma morții 'este foarte important în viziunea creștină, deoarece trupul de destramă și istoria acelui om ajunge la sfârșit, apropiindu-se de fapt de intrarea în viața deplină, în viața veșnică'. Prelatul a adăugat: 'Acest moment de trecere este subiectul specific al congresului. Simțim încă o dată nevoia de a defini termenii privitor la ce este și ce nu licit în sfera terapeutică, mai întâi de toate pentru a răspunde diferitelor îndoieli și dezbaterii continue din domeniul asistenței medicale.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 882, Ultimul acces: 2026-07-27 10:34:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1