PORUNCA a VII-A ŞI PORUNCA A X-A - Vai vouă, bogaţilor!

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a VII-A ŞI PORUNCA A X-A - Vai vouă, bogaţilor!

[2005-12-24]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a VII-A
ŞI
PORUNCA A X-A

Să nu furi.
Să nu pofteşti casa aproapelui tău
şi nici un lucru ce este al lui.

Vai vouă, bogaţilor!

Lucrurile pe care le veţi auzi la meditaţia de astăzi s-ar părea că nu sunt pentru voi, seminariştii, ci pentru preoţi. Şi totuşi, pentru voi sunt, fiindcă preotul corect, cinstit, bun de mâine este seminaristul corect, cinstit, bun de astăzi. Conştiinţa viitorului preot se formează pe băncile seminarului.

Un păcat deosebit de grav pe care îl poate comite mai târziu unul care intră în preoţie, stăpânit de patima lui Iuda, cu inima alipită de bani şi din dorinţa de a se îmbogăţi este acela de a strânge bani pe liturghii, de a lua de peste tot stipendii, de a încasa banii şi de a nu celebra liturghiile. Am spus că e un păcat deosebit de grav, deoarece, dacă pentru un furt obişnuit, ca să faci păcat grav e de ajuns să furi atât cât câştigă în medie un om pe zi, când e vorba de liturghii, e păcat grav a nu celebra o singură liturghie pentru care ai luat bani, indiferent la cât se ridică stipendiul liturghiei.

Şi ca să vă daţi seama de gravitatea acestui păcat, ascultaţi ce vă povestesc acum. Nu e vorba de o anecdotă sau de o legendă ca cea cu viţelul Sfântului Medard, ci un fapt real, autentic pentru care pot să garantez personal. Faptul s-a petrecut acum vreo treizeci de ani în urmă. L-am auzit din gura a doi preoţi venerabili: parohul de atunci din satul meu natal şi provincialul franciscanilor, azi mort şi el, care abia ieşise din puşcărie. A trăit mai mulţi ani la parohia din Adjudeni un preot bătrân, convertit de la ortodoxie, fost stareţ la Mănăstirea Neamţ. La câteva zile după înmormântare, cei doi preoţi stăteau la cină când dintr-odată în camera de deasupra sufrageriei, unde locuise preotul mort, aud zgomote teribile de lucruri răsturnate. Aleargă amândoi sus să vadă cine intrase în cameră. Nu era nimeni. Toate lucrurile erau răvăşite: pernele, aşternutul de pe pat, vasele de flori, cărţile împrăştiate pe jos, scaunele răsturnate. Parcă fusese o furtună. Au făcut ordine. A doua seară, exact acelaşi lucru s-a întâmplat. Cei doi preoţi au luat cu de-amănuntul şi au răsfoit cărţile, caietele, hârtiile rămase de la răposat. Între filele unei cărţi au găsit o hârtie pe care erau notate câteva intenţii de liturghii. Au celebrat acele liturghii şi fenomenul nu s-a mai repetat. Când îmi povesteau aceste lucruri, glasul celor doi preoţi le tremura de emoţie şi de teamă.

Ascultaţi ce vorbeşte Duhul Sfânt prin glasul Conciliului. Citim în Decretul Optatam totius nr.9: Seminariştii "să fie educaţi cu grijă deosebită la viaţa de sărăcie şi la spiritul de abnegaţie, aşa încât să se obişnuiască să renunţe fără ezitare la cele care sunt îngăduite dar nu sunt de folos şi să se conformeze lui Cristos cel răstignit".

Am reţinut câteva cuvinte cheie: sărăcie, abnegaţie, renunţare, conformare cu Cristos cel răstignit. Educaţi în acest spirit, viitorii preoţi vor putea practica solidaritatea, fraternitatea, comuniunea de bunuri între ei şi vor avea o inimă sensibilă la suferinţele celor săraci. Aşa cum ne îndeamnă acelaşi Duh Sfânt în documentul destinat preoţilor: "Însufleţiţi de spirit fratern, preoţii să cultive... facerea de bine şi împărţirea bunurilor proprii, având o deosebită grijă faţă de aceia care sunt bolnavi, întristaţi, copleşiţi de muncă, izolaţi, exilaţi sau prigoniţi" (P.O. 8). În ceea ce priveşte distribuirea echitabilă a bunurilor, Conciliul propune ca model prima comunitate creştină: "O anumită folosire în comun a lucrurilor, după exemplul comuniunii de bunuri lăudat în istoria Bisericii de la început, e un mijloc foarte bun pentru a deschide calea iubirii pastorale şi prin această formă de viaţă preoţii pot pune în practică, în mod lăudabil, spiritul de sărăcie recomandat de Cristos" (P.O. 18). Dar mai ales se atrage atenţia preoţilor ca prin stilul lor de viaţă să nu-i umilească pe săraci şi să nu le sporească suferinţele. "Ei să-şi orânduiască în aşa fel locuinţa încât să nu-i apară nimănui inaccesibilă şi nimeni, de condiţie oricât de joasă, să nu se teamă să intre în ea" (P.O. 17).

După aceste principii evanghelice a organizat marele episcop de Ipona, Sfântul Augustin, viaţa clerului său: "Clericii stăteau mereu împreună cu el, în aceeaşi casă, la aceeaşi masă, hrăniţi şi îmbrăcaţi pe cheltuiala comunităţii". În predicile sale, Sfântul Augustin îi implora pe credincioşii săi ca, prin ofertele lor, să nu dea peste cap idealul pe care îl propune el: "Iată îndemnul meu, fraţilor, în cazul în care vreţi să daţi ceva clericilor, darurile voastre să nu fie de aşa natură încât să alimenteze patimile lor, împotriva dispoziţiilor mele. Oferiţi comunităţii ce voiţi, oferiţi în mod spontan. Ceea ce vom avea în comun va fi împărţit după trebuinţele fiecăruia... Nu vreau ca voi (Sfinţenia Voastră) să-mi oferiţi, de pildă, o mantie preţioasă; poate s-ar cuveni aşa ceva pentru un episcop, dar nu pentru Augustin, un om care s-a născut sărac din oameni săraci. În acest caz mi s-ar putea obiecta că am găsit aici acele haine preţioase pe care nu aş fi putut să le am nici în casa tatălui meu, nici cu meseria pe care o practicam în lume. Nu se poate !... Dacă cineva îmi donează o haină preţioasă, o vând, după cum îmi este obiceiul... şi dau la săraci. Dacă unuia îi face plăcere să mă îmbrace cu o haină, să-mi dea una de care să nu trebuiască să roşesc". Dar câtă delicateţe la Augustin faţă de preoţii din comunitatea sa, care aveau nevoie de o îngrijire specială! Le spunea credincioşilor la predică: "Vă spun totuşi că dacă, din întâmplare, este în casa sau în comunitatea noastră vreun bolnav sau vreun convalescent care are nevoie să se întărească înainte de ora meselor, nu interzic persoanelor miloase să le trimită cât le este de folos; totuşi nimeni nu va putea să ia prânzul sau cina în afara casei" (Sermo 356).

Acelaşi biograf scrie că, la sfârşitul vieţii, Augustin "nu a făcut nici un testament, deoarece fiind un sărac al lui Dumnezeu, nu avea ce să lase în testament". În schimb "a lăsat Bisericii un cler foarte numeros, ca şi mănăstiri de bărbaţi şi femei pline cu persoane dăruite vieţii de înfrânare sub ascultarea superiorilor lor, şi a mai lăsat biblioteci cuprinzând cărţile şi discursurile sale şi ale altora".

Sfântul Augustin este unul din nenumăraţii păstori care l-au urmat pe Cristos cel sărac. Într-o zi un cunoscut l-a surprins pe Sfântul Francisc de Sales cârpindu-şi hainele. Văzându-l mirat, îi zice: "Eu le-am rupt, eu le cârpesc. Ce vezi rău în asta?" Cine se apropia de Papa Pius al XII-lea, putea să observe că purta o reverendă uzată şi cârpită.

Catehismul Bisericii Catolice, la porunca a VII-a are cinci pagini mari despre doctrina socială a Bisericii, despre echitate, despre dreptate şi solidaritatea între oameni, între naţiuni, între clase sociale, potrivit minunatelor enciclici sociale ale Papilor din timpurile moderne. Dar cum ar putea slujitorii altarelor predica lumii aceste principii inspirate din Evanghelie, dacă nu înfăptuiesc între ei caritatea, egalitatea, solidaritatea, justiţia socială, dacă se lasă călăuziţi de egoism, de aviditate, de pofte de înavuţire, dacă îi calcă pe alţii în picioare, dacă vânează posturi şi parohii bogate prin toate mijloacele: servilism, linguşire, relaţii, aranjamente? Pe vremea comunismului mai era şi păcatul lui Iuda: colaboraţionismul, turnarea fraţilor la duşmanii lui Cristos şi ai Bisericii.

"Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăţia cerurilor. Repet: este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu" (Mt 19, 23-24). Bogăţia pe care o condamnă Isus nu este atât în sacii plini cu bani cât mai ales în inima plină de egoism, de aviditate, de insensibilitate faţă de cei lipsiţi, de dorinţa de a trăi în lux şi risipă.

Noi, cei care ne ocupăm cu studiile teologice putem fi uşor derutaţi de unii moralişti şi de unii exegeţi care, cu interpretările lor subtile şi cu comentariile lor încâlcite, golesc de conţinut cuvântul lui Isus din Evanghelie. Spune ironic Chesterton: "Aceşti teologi au cerut ajutorul constructorilor şi al zootehniştilor. Constructorilor le-au cerut să le facă un ac uriaş, cât un arc de triumf; zootehniştilor le-au cerut să producă o specie de cămilă minusculă care să poată trece prin urechea acului făcut de cei dintâi".

Se impune o riguroasă şi matură examinare a conştiinţei şi a vieţii prin confruntarea cu cuvintele lui Isus din Evanghelie:

"Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi Mamonei".

"Era un bogat care se îmbrăca în profiră şi in subţire; şi în fiecare zi benchetuia "luxuriaese" - în dezmăţ. La uşa lui zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube" (Cf. Mt 19, 16-25; Lc 16, 13-26).

"Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul şi cele adunate ale cui vor fi?" (Cf. Lc 12, 13-21).

"Vai vouă, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai vouă care sunteţi sătui acum, pentru că voi veţi flămânzi!" (Cf. Lc 6, 24-25).

"Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă dacă s-ar pierde sau s-ar ruina pe el însuşi?" (Lc 9, 25).

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1346, Ultimul acces: 2026-10-22 10:50:18

Timp total: 0.04s...

[]:1