© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.04s...
Scrisoare pastorală cu ocazia Crăciunului 2005 IPS Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic al Arhidiecezei de Bucureşti[2005-12-23]"Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinit printre noi... după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematic". Cu aceste cuvinte îşi începe Sf. Luca Evanghelia, şi datorită cercetării făcute de el cunoaştem copilăria lui Isus aşa cum era păstrată de memoria contemporanilor săi.După ce ne descrie vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul, vestirea naşterii lui Isus, vizita Mariei la Elisabeta şi naşterea lui Ioan Botezătorul, iată cum prezintă naşterea lui Isus: "În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ peste tot pământul". Împăratul Cezar îşi luase şi numele de Augustus care, în greceşte, (Sebastos) înseamnă "vrednic de adoraţie". Sfântul Luca, amintind acest titlu pretenţios al unui rege pământesc, vrea să arate, prin contrast, cât de diferit este Dumnezeu: el se va naşte ca un copil plăpând, asemenea tuturor copiilor acestui pământ. "Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinus era guvernator al Siriei". Se ştie din istoria profană că acest recensământ a provocat o revoltă în populaţia ţării, care cu greu, suporta dominaţia străină. Nu peste mulţi ani, Isus se va găsi în faţa unui alt guvernator, Ponţiu Pilat. "Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea către Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David". Iosif merge pe drumul său, convins fiind că Dumnezeu îi călăuzea paşii prin evenimentele acestei lumi. Legile recensământului duceau şi spre împlinirea profeţiilor. Cel care se va naşte este "Mântuitorul" din casa şi neamul lui David. "Pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut". Tatăl copilului pe care îl poartă Maria este Dumnezeu. Numai puterea Sa creatoare străluceşte în această maternitate virginală. Fiu al Tatălui veşnic, fiu al Mariei Fecioare! Un copil fără aureolă în jurul capului, un copil simplu, gol. "L-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei". Aşa avea loc cel mai mare eveniment din istoria omenească: Dumnezeu este de acum înainte şi om; El este Dumnezeu cu noi. Dumnezeu înfăşat şi culcat în iesle. "În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină". Iată pe cine a ales Dumnezeu mai întâi: pe cei desconsideraţi, pe cei în afara legii. Dumnezeu îi iubeşte pe aceştia, îi preferă pentru că sunt mici şi săraci. Până acum, în toată Biblia Gloria era semnul prezenţei lui Dumnezeu, iar ea era rezervată templului din Ierusalim. De acum înainte, această Glorie"îi va învălui în lumină pe cei săraci, marginalizaţi, desconsideraţi. "Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25, 40). "Îngerul le-a spus: Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul". Vestea bucuriei este pentru toţi; Mântuitorul este pentru toţi. Cel născut şi culcat în iesle este Cristos Domnul. Natura lui este divină, misiunea sa, la fel. A fost pus în iesle ca o hrană pentru noi. El ne va fi pâinea care va îndestula inimile tuturor săracilor. De aceea, să spunem cu îngerii: "Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte" (Lc 2, 14) Dacă trecem la Evanghelia Sfântului Ioan şi căutăm acolo istorisirea naşterii lui Isus, vom găsi în primul capitol doar câteva fraze de o mare densitate, care încep astfel: "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu (...) şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1, 1,14). Iată aşadar cum ne spune într-o minunată sinteză apostolul Ioan că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut om: "Cuvântul s-a făcut trup". Reluând expresia Sfântului Ioan "Cuvântul s-a făcut trup" (In 1, 14), Biserica numeşte întrupare faptul că Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat o natură omenească pentru a împlini în ea mântuirea noastră. Într-un imn redat de Sfântul Paul, Biserica preamăreşte taina Întrupării: "Să aveţi în voi aceleaşi simţiri care erau în Cristos Isus: El, deşi din fire Dumnezeu, nu a socotit ca pe o pradă egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a nimicit pe sine luând fire de rob, făcându-se asemenea oamenilor; în toate arătându-se ca un om, s-a smerit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe Cruce!" (Fil 2, 5-8). Scrisoarea către evrei vorbeşte despre acelaşi mister: "De aceea, intrând în lume, Cristos zice: Jertfă şi prinos nu ai voit, dar mi-ai întocmit un trup. Ardere de tot şi jertfă pentru păcat nu ţi-au plăcut. Atunci am zis: Iată, vin (...) să fac voia ta" (Evr 10, 5-7, citând Ps 40, 7-9 LXX). Credinţa în Întruparea reală a Fiului lui Dumnezeu este semnul distinctiv al credinţei creştine: "După aceasta recunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: Duhul care mărturiseşte venirea lui Cristos în trup vine de la Dumnezeu" (1 In 4, 2). Aceasta este convingerea plină de bucurie a Bisericii, de la începutul ei, atunci când cântă "marele mister al pietăţii": "El a fost arătat în trup" (1 Tim 3, 16). De ce Cuvântul s-a făcut trup? Iată cum răspunde Catehismul Bisericii Catolice la această întrebare: Cuvântul s-a făcut trup pentru a ne mântui împăcându-ne cu Dumnezeu: "Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1 In 4, 10). "Tatăl l-a trimis pe Fiul său ca Mântuitor al lumii" (1 In 4, 14). "Acesta s-a arătat ca să spele păcatele" (1 In 3, 5). Cuvântul s-a făcut trup pentru ca noi să cunoaştem astfel dragostea lui Dumnezeu: "În aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu pentru noi: Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său unul-născut în lume pentru ca noi să avem viaţă prin El" (1 In 4, 9). "Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In 3, 16). Cuvântul s-a făcut trup pentru a fi modelul nostru de sfinţenie: "Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine..." (Mt 11,29). "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine" (In 14, 6). Iar Tatăl, pe muntele Schimbării la Faţă, porunceşte: "Ascultaţi-l!" (Mc 9, 7). El este, de fapt, modelul Fericirilor şi norma Legii noi: "Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu" (In 15, 12). Această iubire înseamnă oferirea efectivă de sine pe urmele lui. Cuvântul s-a făcut trup pentru a ne face "părtaşi ai firii dumnezeieşti" (2 Pt. 1, 4): Acesta este motivul pentru care Cuvântul s-a făcut om, şi Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului: pentru ca omul, intrând în comuniune cu Cuvântul şi primind astfel înfierea divină, să devină fiul lui Dumnezeu. Participând în Sărbătoarea Crăciunului la Sfânta Liturghie şi meditând cuvintele pe care le ascultăm din Scriptură, să-L adorăm şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru iubirea Sa faţă de noi, pe care ne-a binecuvântat cu trimiterea Fiului său care s-a făcut trup şi a locuit între noi. Tuturor vă doresc Sărbători Fericite şi Mulţi Ani! + Ioan ROBU, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1348, Ultimul acces: 2026-10-26 18:27:06
|
Timp total: 0.04s...
[]:1
