PORUNCA A IV-A - Un fiu care nu-şi ascultă tatăl pământesc

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA A IV-A - Un fiu care nu-şi ascultă tatăl pământesc

[2005-12-08]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA A IV-A

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta
ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ.

Un fiu care nu-şi ascultă tatăl pământesc

Sfântul Francisc de Assisi ne dă răspunsul la această întrebare: trebuie să ne salvăm libertatea şi bucuria ascultând mai mult de Dumnezu decât de oameni. Nu e libertatea anarhicului aceea pe care o salvăm punând pe primul loc voinţa lui Dumnezeu, ci libertatea copilului lui Dumnezeu. Pentru Pietro di Bernardone, bogatul negustor din Assisi, era limpede că fiul său, Francisc, îşi pierduse minţile.

Mersese în pelerinaj la Roma, la mormântul Sfântului Petru şi acolo îşi schimbase hainele noi şi frumoase, cu care plecase de acasă, cu zdrenţele unui cerşetor. Banii pe care îi avea, primiţi în ascuns de la maică-sa, îi împrăştia la săraci. Dar Francisc a făcut una care le întrecea pe toate şi care l-a exasperat pe tatăl său. Dus cu marfă la Foligno, după ce vinde marfa, la întoarcere, intră în bisericuţa Sfântului Damian unde Răstignitul, prinzând glas, i-ar fi zis: "Du-te, Francisc, du-te şi repară-mi casa pe care o vezi cum cade în ruină". Îl caută pe preot şi îi lasă punga cu banii câştigaţi pe marfa vândută la Foligno. Dar nu mai îndrăzneşte să dea ochii cu tatăl său. Se refugiază într-o grotă prin apropiere. După vreo lună de zile, se reîntoarce în oraş. Când apare în piaţa publică îmbrăcat în zdrenţe, cu faţa trasă de postul şi mizeria în care trăise, este primit cu hohote de râs şi cu strigăte de batjocură: "Nebunul! Nebunul!" Auzind zarvă afară, Pietro di Bernardone iese din prăvălie şi îşi recunoaşte fiul. Se repede la el, îl înjură, îl bate, îl aduce cu forţa acasă şi îl închide într-un fel de pivniţă de sub scările casei. Profitând de plecarea bărbatului într-o călătorie, mamă-sa îl face scăpat. Tatăl este disperat: Francisc nu poate fi dat la brazdă. De bătut îl bătuse, de înjurat îl înjurase, legat îl ţinuse. Încearcă ultima şansă: îl dă în judecată la tribunalul episcopului, cerându-i să renunţe la moştenire şi să-i predea tot ce poseda.

Francisc acceptă citaţia la proces. Judecata se ţine în public, în piaţa Santa Maria Maggiore, în faţa palatului episcopal. În ziua fixată pentru proces tot oraşul e în piaţă. Chiar şi episcopul era curios să-l vadă pe acest zurbagiu în jurul căruia se făcea atâta zarvă. Tatăl şi fiul său se aflau deja în faţa tribunalului când episcopul Guido , îmbrăcat cu toată pompa, cu pluvial cu fire de aur, cu mitra şi cârja episcopală, cu toate însemnele autorităţii sale de episcop şi judecător, se aşează şi declară deschisă şedinţa.

Bernardone, tatăl, iese în faţă şi cu glas plin de amărăciune şi furie îşi acuză fiul de furt, de neascultare, de dispreţ faţă de autoritatea părintească. Episcopul pare să reţină numai prima acuză şi, îndreptându-se spre Francisc , îl ia părinteşte: "Dacă vrei să slujeşti lui Dumnezeu şi Bisericii, trebuie să începi bine. Nu ai dreptul să reţii banii pe care i-ai luat pe nedrept, nici măcar pentru a da de pomană. Prin urmare, dă-i înapoi tatălui tău banii care îi aparţin". Acuzatul face un semn de aprobare, ia punga cu bani de jos, înaintează şi zice: "Bucuros, stăpâne, ba îi voi da ceva mai mult". Şi după ce aşează punga pe care o luase înapoi de la preotul bisericii Sf. Damian, la picioarele tatălui său, se dezbracă complet de hainele sale rămânând numai cu ciliciul de pe el, şi ridicându-şi braţele zice: "Iată, îi restitui nu numai banii, dar şi hainele pe care le-am primit de la el. De acum încolo nu voi mai zice: tatăl meu Pietro di Bernardone, ci tatăl meu care eşti în ceruri".

Episcopul, pentru o clipă rămâne descumpănit. Apoi se ridică, îl înfăşoară pe Francisc cu mantia sa aurită şi aşa, ca într-o îmbrăţişare, îl conduce în palatul episcopal. I se dă să îmbrace haina unui grădinar de la episcopie.

Francisc este acum absolut liber, e complet în mâinile lui Dumnezeu. Iese pe o portiţă din dosul palatului şi se afundă în pădure. Înaintează pe o potecă şi cum o bucurie nestăvilită îi cuprinde sufletul, începe să cânte. Pădurea răsună de cântarea lui. Dar dintr-odată trei tâlhari cu cuţite în mâini ies de după copaci şi îi blochează trecerea. "Cine eşti?", îl întreabă unul, apucându-l de braţ. Francisc, zâmbind şi privindu-l în ochi pe bandit îi răspunde: "Sunt crainicul marelui Rege!". Crezând că îşi bate joc de el, banditul se repede asupra lui, îl pune la pământ şi începe să-l lovească cu pumnii şi picioarele. Apoi îi cheamă şi pe ceilalţi doi, îi fac vânt şi îl aruncă într-o prăpastie unde se mai afla un strat de zăpadă netopită. În adâncul prăpastiei Francisc cântă fericit.

Poate sunteţi surprinşi că am adus în tratarea poruncii a patra care ne cere respect şi ascultare faţă de părinţi, un exemplu care seamănă a neascultare şi a lipsă de respect faţă de părinţi. Am spus că seamănă fiindcă despre neascultare şi lipsă de respect faţă de părinţi la Sfântul Francisc de Assisi nu poate fi vorba.

Cu privire la porunca a IV-a trebuie să avem în vedere două lucruri. Mai întâi, porunca a IV-a nu poate fi separată de primele trei porunci de pe prima tablă a legii care ne cere adoraţie, cult, cinste adusă lui Dumnezeu. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta vrea să spună: cinsteşte-l pe Dumnezeu în tatăl tău şi în mama ta. Cinsteşte-l pe Dumnezeu care prin părinţi îţi transmite darul vieţii, îţi transmite legile sale, voinţa sa. "Netrebnicia copiilor, este ruşinea lor!... Nu este el (Domnul) oare Tatăl tău care te-a făcut, te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă? Adu-ţi aminte de zilele din vechime. Socoteşte anii, generaţie de oameni după generaţie de oameni, întreabă-l pe tatăl tău şi te va învăţa, pe bătrânii tăi şi îţi vor spune" (Deut 32, 5...7). Dar când tatăl tău şi mama ta şi toţi cei care sunt asimilaţi lor: învăţători, profesori, tutori, educatori, autorităţi civile sau bisericeşti în loc să fie un canal sunt un obstacol în calea legii şi a voinţei lui Dumnezeu, atunci cinsteşte-l pe Dumnezeu trecând peste ei. Aşa a făcut Francisc, aşa a făcut Isus la vârsta de 12 ani când a fost vorba de interesele Tatălui său, aşa au făcut apostolii când în faţa sinedriului au spus răspicat: trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni, aşa trebuie să facă acei tineri care sunt chemaţi de Dumnezeu la preoţie sau la viaţa consacrată şi părinţii se împotrivesc, sau acei tineri care nu se simt chemaţi, iar părinţii vor să-i bage cu forţa în preoţie sau în mănăstire.

Şi al doilea lucru de care trebuie să ţinem cont. Spuneam în meditaţiile de la început că Decalogul a fost dat Israelului nu ca un jug, ca o îngrădire a libertăţii, ci ca un mijloc şi o condiţie de a-şi păstra libertatea, spre a nu cădea din nou în sclavia din care tocmai poporul fusese eliberat. Porunca a IV-a e poate cea mai insuportabilă dintre toate. Dumnezeu ştia acest lucru. De aceea e singura de care el leagă o promisiune - promisiunea libertăţii. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult în ţara pe care ţi-o va da ţie Domnul Dumnezeul tău. Când nu o vei observa, vei pierde libertatea, va urma sclavia.

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1293, Ultimul acces: 2026-10-24 19:11:51

Timp total: 0.04s...

[]:1