PORUNCA a II-a - Manipularea numelui lui Dumnezeu

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a II-a - Manipularea numelui lui Dumnezeu

[2005-11-28]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a II-a

Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.

Manipularea numelui lui Dumnezeu
Când vorbim de păcatele împotriva poruncii a doua a lui Dumnezeu ne gândim imediat la înjurătură, eventual la sperjur. De fapt este un păcat despre care se vorbeşte prea puţin când se tratează această poruncă, păcat pe care îl săvârşim cei care nu-l înjurăm pe Dumnezeu, dar care totuşi îi necinstim numele ca şi cei care îl înjură: este vorba de instrumentalizarea şi manipularea religiei, a slujbelor religioase, a lucrurilor sfinte pentru bani sau alte interese care nu au nimic de a face nici cu mântuire sufletului propriu, nici cu mântuirea sufletelor altora, nici cu slava lui Dumnezeu.

Marea preocupare a vieţii lui Isus a fost aceea de a apăra numele lui Dumnezeu împotriva oricărei instrumentalizării umane. Primele ispite cu care Satana îl încearcă pe Isus la începutul activităţii sale mesianice sunt tocmai de această natură.

"Ispititorul s-a apropiat de el şi i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu porunceşte ca pietrele acestea să se prefacă în pâini..." Apoi Diavolul l-a dus în sfânta cetate, l-a aşezat pe sprânceana templului şi i-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: El va porunci îngerilor săi să vegheze asupra ta şi ei te vor lua pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră" (Mt 4,3-4).

Pietre prefăcute în pâini! Isus care sare fără paraşută în prăpastia Cedronului de la aproape două sute de metri înălţime fără să-şi scrântească piciorul! Asemenea minuni ar fi entuziasmat poporul care l-ar fi proclamat imediat rege şi mesia şi acesta ar fi pornit imediat la izgonirea cotropitorului roman şi la instaurarea împărăţiei Israelului peste toate popoarele pământului. Dumnezeu instrumentalizat în scopuri politice. De fapt, cauza adevărată a condamnării lui Isus la moarte aceasta a fost: refuzul de a se pune, bineînţeles în numele lui Dumnezeu, în slujba mesianismului politic, aşa cum îl înţelegeau contemporanii săi.

A te folosi de Dumnezeu, de religie, de Biserică, de slujitorii altarelor, de slujbele religioase în scopul de a domina pe alţii, pentru interese politice, e păcat de hulă sau de blasfemie împotriva numelui lui Dumnezeu. Scrie Catehismul Bisericii Catolice tratând despre porunca a doua a lui Dumnezeu: "E blasfemie să recurgi la numele lui Dumnezeu pentru a acoperi practici criminale, pentru a înrobi popoare, pentru a tortura sau a ucide" (2148).

Istoria e plină de astfel de blasfemii. Să ne gândim numai la războaiele numite sfinte, purtate în numele lui Dumnezeu. Intenţiile imperialiste ale ţarilor ruşi aveau acoperire religioasă. Ei pretindeau că au misiunea divină de a proteja creştinătatea de turci atunci când cucereau popoarele din jurul lor. Bolşevicii le-au continuat misiunea. Hitler se credea şi el trimisul lui Dumnezeu, investit cu misiunea divină, mesianică, de a salva omenirea şi de a îmbunătăţi rasa umană când şi-a propus să cucerească lumea şi să elimine rasele inferioare.

Blasfemi şi necinstitori ai numelui lui Dumnezeu sunt toţi acei politicieni care îşi pun masca religiozităţii, se fac văzuţi la slujbele religioase cu lumânărica în mână cu scopul de a-şi face capital politic, de a-şi câştiga simpatia alegătorilor. Blasfemi sunt şi acei slujitori servili ai altarelor care fac slujbe religioase în asemenea scopuri murdare în loc să spună ce i-a spus Isus ispititorului: "Retro Satana" - pleacă de la mine Satană! când li se cere aşa ceva.

Sunt şi alte forme de blasfemie, adică de a-l manipula pe Dumnezeu şi cele sfinte pentru interese personale, pentru profit meschin. De pildă, a intra în preoţie fără vocaţie, fără intenţie cinstită, a vedea în preoţie o meserie rentabilă, posibilitatea de a face carieră, de a avea bani şi alte avantaje materiale, de a duce o viaţă parazitară, la adăpost de griji şi având de toate: de la ţigară la maşină de ultimul tip. A avea veşnic numele lui Dumnezeu pe buze la rugăciune şi la sfintele slujbe şi a avea inima închisă, complet insensibilă la suferinţele, mizeria şi sărăcia în care se zbate lumea în jurul nostru, a nu simţi o strângere de inimă văzând atâţia copii care rabdă de foame, care nu au cu ce să se îmbrace şi cu ce să se încalţe, e un lucru la care trebuie să reflectăm foarte serios. Cinsteşte cu adevărat numele lui Dumnezeu în rugăciune şi în celebrările sfintelor slujbe numai cine se străduieşte să aibă inima Sfântului Francisc de Assisi pe care o descoperim în întâmplarea consemnată în cronicile timpului.

Împăratul Federic al II-lea (1194-1250) îi bătuse pe mauri în Sicilia şi se odihnea în palatul său din Bari tocmai când Sfântul Francisc era în trecere prin acest oraş. Auzind acest lucru, tânărul împărat, care se ţinea de tot felul de extravaganţe, l-a invitat la un ospăţ în palatul său, ca să vadă cum se comportă un cerşetor în zdrenţe ca Francisc la un ospăţ imperial. Trei mii de servitori mauri purtători de torţe flancau trecerea împăratului şi a curţii sale având un cerşetor zdrenţeros în mijloc. Imensa sală de recepţie a palatului luminată de două mii de lumânări părea un ocean de lumină. Mesele încărcate cu tot ce poate inventa mintea omenească pentru plăcerea ochilor şi a stomacului aveau în jurul lor numai prinţi, baroni, înalţi demnitari bisericeşti. Un murmur de uimire s-a auzit în sală când Francisc, sărmanul cerşetor, a fost invitat să ia loc la dreapta împăratului. Împăratul îl lua de bufon. Tineri sclavi mauri au dat semnalul începerii mesei sunând din trompete de argint. Fete maure au început dansurile. Barzii şi cântăreţii înveseleau atmosfera. Vinurile şi bucatele se revărsau cu îmbelşugare. Veselia, voia bună, nu cunoştea margini. Numai Francisc stătea tăcut, adâncit în gânduri. La un moment dat împăratul îl întreabă: "Călugăre, la ce te gândeşti?". "Maiestate, mă gândesc în acest moment cât de fericit trebuie să fie fratele Marsiliu care în singurătatea pădurii meditează la iubirea lui Dumnezeu". Împăratul nu-i răspunde nimic. După un timp îl întreabă din nou: "Călugăre, la ce te gândeşti?". "Maiestate, mă gândesc la fratele Aggeu care în aceste momente îngrijeşte leproşii din Cremona". Împăratul mai tace un timp şi văzând că fastul banchetului nu-l impresionează câtuşi de puţin pe Francisc, îl întreabă din nou: "Călugăre, la ce te mai gândeşti?". "Maiestate, mă gândesc cât de fericit trebuie să fie fratele Bernard care în aceste clipe face curăţenie în grajdul unei femei neajutorate ca apoi să le dea copiilor învăţătura Evangheliei lui Cristos". Împăratul s-a lăsat păgubaş. De data aceasta gluma nu-i reuşise.

În cele din urmă trebuie să mai amintesc un păcat împotriva poruncii a doua a lui Dumnezeu săvârşit mai frecvent, fără îndoială decât înjurătura. Mai abuzăm de numele lui Dumnezeu atunci când, folosindu-l în rugăciune, nu-i respectăm voinţa lui Dumnezeu cu privire la noi, voim să subordonăm voinţa lui voinţei noastre. Cu alte cuvinte, nu-l lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. Abuzăm de numele lui Dumnezeu atunci când rugăciunile noastre nu depăşesc orizontul preocupărilor şi aşteptărilor noastre pământeşti. De unde expresia pe care o auzim la tot pasul: "Am cerut cutare lucru de la Dumnezeu, dar m-am rugat degeaba. Nu mă mai rog. Dumnezeu nu mă ascultă". E blasfemie. Încercăm să facem din rugăciune un instrument de eliminare absolută a încercărilor, a suferinţelor, a persecuţiilor din viaţa noastră, deşi ştim că purtarea crucii e obligatorie şi esenţială în viaţa creştinului. Şi atunci ce rost are să mai spunem: "Facă-se voia ta" după ce am spus: "Sfinţească-se numele tău!"? Avem dreptul să ne rugăm ca şi Isus: "Tată, dacă e cu putinţă, îndepărtează de la mine paharul acesta". Dar în mod obligatoriu trebuie să adăugăm: "Totuşi, nu voia mea ci a ta să se facă".

Pentru a ne ruga lui Dumnezeu la timp de suferinţă cu totală încredere şi totodată cu totală resemnare la voinţa lui Dumnezeu, ne poate ajuta această admirabilă rugăciune a lui Michel Quoist. E o rugăciune atutentică, adică rugăciune dialog, nu rugăciune monolog, în care ce ne spune Dumnezeu nouă e mai important decât ce spunem noi lui Dumnezeu:

"Doamne, suferinţa îmi dă neplăcere, mă apasă.
Nu înţeleg pentru ce o îngădui?
De ce, Doamne?
De ce acel copilaş nevinovat care geme cumplit de o săptămână plin de arsuri?
De ce acel bărbat care de trei zile şi de trei nopţi agonizează chemându-şi mama?
De ce acea femeie lovită de cancer, pe care o găsesc îmbătrânită într-o lună cât în zece ani?
De ce acel muncitor căzut de pe schelă, epavă, om terminat când nu a împlinit nici douăzeci de ani?
De ce acel străin, sărac, părăsit, izolat, redus la o rană care puroiază?
Acea fată pusă în ghips şi întinsă pe o scândură de mai bine de treizeci de ani?
De ce, Doamne?
Nu înţeleg.
De ce în lume atâta suferinţă
care loveşte, închide în sine, produce greaţă, sfărâmă?
De ce această monstruoasă şi oribilă suferinţă,
care loveşte orbeşte, fără să dea explicaţii?
Se abate nedreaptă asupra celui bun,
cruţându-l pe cel rău?
Pare că dă înapoi, respinsă de ştiinţă, dar se întoarce în altă formă, mai puternică, mai subtilă?
Nu înţeleg. Suferinţa e odioasă şi mă înspăimântă,
De ce ei, Doamne, şi nu alţii? De ce ei şi nu eu?"
"Fiul meu, suferinţa nu am voit-o eu, Dumnezeul tău,
oamenii au voit-o.
Ei au introdus-o în lume introducând păcatul. Fiindcă păcatul este o dezordine şi dezordinea face rău. Vezi, oricărui păcat îi corespunde într-o anumită parte a lumii şi într-un anumit timp o suferinţă.
Şi cu cât mai multe sunt păcatele cu atât mai multă e suferinţa. Dar eu am venit în lume, eu am luat asupra mea toate suferinţele voastre după cum am luat asupra mea toate păcatele voastre. Eu le-am luat şi le-am îndurat înaintea voastră.
Eu le-am schimbat, le-am transfigurat.
Am făcut din ele o comoară.
Ele sunt încă un rău, dar un rău care aduce folos,
căci cu suferinţele voastre eu am înfăptuit Răscumpărarea".

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1192, Ultimul acces: 2026-10-28 05:07:19

Timp total: 0.04s...

[]:1