Patriarhul Daniel despre Sf. Constantin Sârbu: Mila lui faţă de omul aflat în suferinţă era cea mai puternică predică

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel despre Sf. Constantin Sârbu: Mila lui faţă de omul aflat în suferinţă era cea mai puternică predică

[2026-10-23]

Cristian Damian

Patriarhul Daniel despre Sf. Constantin Sârbu: Mila lui faţă de omul aflat în suferinţă era cea mai puternică predică
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis vineri un mesaj cu prilejul proclamării locale a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, la Mănăstirea Mihai Vodă din Capitală.
Preafericirea Sa a arătat că viaţa sfântului a reflectat dragostea pentru Hristos şi pentru semeni: „Mila lui faţă de omul aflat în suferinţă era cea mai puternică predică a vieţii sale”.
„Taina acestei iubiri milostive statornice stătea în rugăciune. Sfântul Constantin Sârbu se nevoia să rostească neîncetat Rugăciunea lui Iisus şi îi îndemna pe ucenici s-o poarte în minte şi în inimă, chiar în mijlocul treburilor lumii”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 2024, împreună cu alţi 15 sfinţi preoţi şi mărturisitori din perioada comunistă. Acesta are dată de prăznuire în 23 octombrie.
Mesaj integral:
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu – ctitor, filantrop şi martir pentru Hristos
Cu inimi smerite şi pline de evlavie cinstim astăzi după vrednicie chipul luminos al Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, slujitor al altarului care a ridicat şi a restaurat lăcaşuri sfinte, om milostiv care a dăruit pe ascuns ajutoare săracilor şi mucenic care a pecetluit cu sângele său mărturisirea lui de credinţă în perioada regimului comunist din România.
Drumul lui a început sub semnul lipsei. S-a născut la 10 ianuarie 1905, la Cavadineşti, în ţinutul Dunării de Jos, într-o familie de oameni simpli. Încă din pruncie a rămas fără mamă, iar tatăl, lovit de neputinţă, nu a mai putut purta grija copilului.
A crescut sub ocrotirea bunicii sale Ioana, o femeie simplă, cu viaţă curată, care a sădit în sufletul său, încă de mic, dragostea de Dumnezeu. Setea lui de carte şi de rugăciune a rămas nepotolită în anii copilăriei şi ai adolescenţei, care au fost marcaţi de foame, sărăcie şi nenumărate umilinţe.
Prin activitatea sa duhovnicească, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost o binecuvântare revărsată peste sufletele credincioşilor pe care i-a păstorit într-o perioadă foarte grea, atunci când întunericul ateismului comunist căuta să îi înstrăineze pe oameni de Dumnezeu. Exemplul vieţii sale fiind o predică vie care a trezit conştiinţele contemporanilor, luminându-le calea către Hristos.
Ctitor de lăcaşuri sfinte
Încă de la începutul preoţiei sale, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a reorganizat Şcoala de cântăreţi bisericeşti din oraşul Huşi după modelul unui seminar teologic, a colectat fonduri pentru un sediu nou şi a mutat-o din două chilii înghesuite într-o casă închiriată. Lucrarea cea mai vizibilă a acelor ani a fost înfiinţarea unui azil pentru bătrâni şi copii orfani. Într-un timp scurt a ridicat o clădire impunătoare, cu douăzeci şi două de camere, şi a început lucrările de restaurare a unei vechi bisericii.
La Bucureşti, noua parohie care i-a fost încredinţată, „Parcul Călăraşi”, cuprindea un cartier muncitoresc sărac. Nu avea biserică, nici locuinţă pentru preot şi nici vreun venit pe care să se sprijine. Prin bunăvoinţa doctorului Victor Gomoiu, întemeietorul şi conducătorul Aşezămintelor „Regina Elena”, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a primit un loc de slujire la subsolul spitalului şi a organizat acolo un mic paraclis.
A slujit în el doi ani fără nicio plată, până în aprilie 1940, când postul a fost trecut în bugetul Ministerului Cultelor. O credincioasă care l-a cunoscut în acei ani povesteşte cum bolnavii coborau câteva trepte, îngenuncheau la altarul din subsol şi primeau binecuvântarea părintelui Constantin, apoi mergeau mai liniştiţi la vestitul chirurg.
În acel paraclis s-a născut dorinţa zidirii unei biserici închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În anul 1941, soţia sfântului, preoteasa Maria, a trecut la Domnul, fiind bolnavă de cancer, lăsându-i în grijă cele două fiice.
După multe eforturi, piatra de temelie a bisericii noi s-a pus la 28 iulie 1943 de către arhimandritul Melchisedec Dumitriu, delegatul Patriarhului Nicodim Munteanu. Statul a sprijinit şantierul cu bani, materiale şi muncitori, iar în anul 1943 zidurile ajunseseră până la cupolă.
Evenimentele din august 1944 şi bombardamentele militare au întrerupt zidirea, dar lucrările au fost reluate în anul următor (1945). Lăcaşul, zidit în vreme de război şi sărăcie, a fost sfinţit la 17 aprilie 1949, în Duminica Floriilor, de Mitropolitul Nifon Criveanu.
Sfântul Constantin Sârbu a înfiinţat un cor parohial, a pregătit concerte religioase cu solişti ai Operei şi ai Radioului, a organizat conferinţe cu oameni de seamă ai vremii şi a deschis o bibliotecă pentru credincioşii dornici de lectură duhovnicească.
A doua mare ctitorie a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a înfăptuit după anii petrecuţi în închisoare, când nu mai avea nimic, afară de credinţa sa nestrămutată. Eliberat în 1964, i-a cerut Patriarhului Justinian Marina cea mai săracă biserică a Bucureştilor.
Patriarhul, cunoscându-l bine, a spus zâmbind că orice lăcaş i-ar încredinţa, el îl va preface într-o grădină duhovnicească. Astfel, Patriarhul a hotărât să îi ofere spre slujire biserica Sapienţei, fost paraclis al familiei Kretzulescu, în care, în trecut slujeau monahi, dar care rămăsese închisă de aproape 40 de ani. Acea biserică era un loc însemnat, pe care Patriarhul Justinian dorea să îl refacă, ţinând seama şi de faptul că în clădirile din jurul ei se întrunea la începutul secolului al XX-lea Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În acest context, biserica Sapienţei a fost transformată în parohie în anul 1964, fiind încredinţată Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu. Închisă timp de aproape patru decenii, biserica Sapienţei ajunsese o ruină, ploaia intra prin acoperiş, iar zidurile se crăpaseră.
Primele nopţi le-a petrecut preotul printre dărâmături, pe un preş de cârpe, în vreme ce o cămăruţă se înălţa în curte pentru adăpostul lui. El a refăcut lăcaşul şi clădirile din incintă, piatră cu piatră, dar mai ales a lucrat la zidirea duhovnicească a credincioşilor.
Filantrop discret şi smerit
Sfântul Constantin Sârbu şi-a petrecut anii copilăriei şi ai adolescenţei în lipsuri, foame şi sărăcie. A fost argat fără simbrie, a muncit în fabrici şi a dormit pe lespezi reci. Mânca la cantina studenţilor ce rămânea în farfuriile altora, iar bunica lui a vândut singura viţică pentru a-i plăti pregătirea pentru admiterea la seminarul teologic.
Cunoscând toate aceste lipsuri, el nu a putut trece nepăsător peste nevoile celor de lângă el, văzând în fiecare om sărac, flămând, însetat, bolnav sau fără haine, pe Hristos (cf. Matei 25, 40). De la azilul înălţat la Huşi până la sala din subsolul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Vergului, unde în 1951 a deschis o cantină pentru nevoiaşi, orice parohie pe care a păstorit-o a devenit şi casă a milosteniei.
În anii secetei din 1946-1947, când Moldova suferea de foamete, Sfântul Constantin Sârbu a adunat de la credincioşi alimente şi haine, le-a încărcat în două vagoane şi le-a trimis către satele Dancu şi Cârlig, de lângă Iaşi. Pe cât a fost de vizibilă această faptă, pe atât au fost de ascunse cele mai multe milostenii pe care obişnuia să le facă în mare discreţie.
Fiindcă milostenia adevărată se face în taină, Sfântul Constantin Sârbu a ales să fie un făcător de bine neştiut. O ucenică a lui povesteşte cum, într-o duminică după-amiază, l-a zărit de departe trăgând după sine un cărucior. Sfântul a intrat într-o curte de lângă biserică, a lăsat pachetele în dosul porţii, a închis-o în urma lui şi a plecat.
Mai târziu a aflat că aceasta era rânduiala lui săptămânală, să lase daruri cu discreţie la uşile oamenilor săraci. Tot el îi îndemna pe credincioşi ca la pomenirile morţilor să dăruiască alimente alese, ambalate frumos şi însoţite de un mic dar. Prinoasele erau duse apoi la cele mai sărace cămine de bătrâni.
Ţinea o evidenţă precisă a persoanelor în vârstă rămase fără pensie şi fără sprijin şi îi căuta prin tot Bucureştiul, pentru a le trimite ajutoare cu regularitate. Nu îngăduia cerşetoria la poarta bisericii, dar nu-i lăsa pe nevoiaşi fără să le dea milostenie. Credincioşii aveau în el încredere deplină, încât dăruiau la fiecare chemare, fără să mai întrebe cum se împart darurile.
Iubirea milostivă a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a arătat şi asupra călătorilor. El avea o mare evlavie faţă de monahii din mănăstiri, cu care ţinea legături duhovniceşti, încurajându-i pe oameni să cerceteze aşezămintele monahale.
El avea obiceiul să găzduiască în casa parohială de la Sapienţei călugări şi maici care se aflau în vizită prin Bucureşti pentru a-şi rezolva unele probleme. Maicile din Mănăstirea Râmeţ, atunci când veneau la Bucureşti să achiziţioneze materia primă necesară pentru confecţionarea covoarelor de la atelierul mănăstirii, erau adesea găzduite de Sfântul Constantin Sârbu, care le primea cu multă bucurie.
Astfel, poate că nu întâmplător, după mai bine de 50 de ani de la adormirea în Domnul a Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, Mănăstirea Mihai Vodă, din proximitatea Bisericii Sapienţei, a fost reactivată cu maici care au vieţuit în Mănăstirea Râmeţ.
Milostenia Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu nu s-a oprit doar la darurile materiale. Ucenicii lui mărturisesc că la spovedanie el lua asupra sa durerea celuilalt şi o purta în rugăciune. Mustrările lui erau făcute cu blândeţe, rostite cu căldură părintească, şi nu cu asprimea unui judecător. Uşa lui era deschisă pentru toţi.
Taina acestei iubiri milostive statornice stătea în rugăciune. Sfântul Constantin Sârbu se nevoia să rostească neîncetat Rugăciunea lui Iisus şi îi îndemna pe ucenici s-o poarte în minte şi în inimă, chiar în mijlocul treburilor lumii.
Le spunea mirenilor să se roage neîncetat, pentru că păcatele, dacă nu sunt vegheate cu trezvia inimii, cresc ca buruiana pe un câmp părăsit. Între rugăciune şi faptă exista pentru el o legătură strânsă. De aceea mulţi credincioşi au simţit că mila lui faţă de omul aflat în suferinţă era cea mai puternică predică a vieţii sale.
Martir pentru credinţa în Hristos
După instaurarea regimului comunist în România, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu fost urmărit. El a fost arestat la 12 ianuarie 1954, sub învinuirea de uneltire împotriva ordinii sociale. La 9 octombrie 1954, un tribunal militar l-a condamnat la opt ani de închisoare, iar recursul i-a fost respins după două luni. Dosarul lui, deschis cu acuzaţii grele, ascundea de fapt un singur păcat: sfântul slujise prea mult, prea frumos şi prea aproape de inima poporului.
A urmat un drum al suferinţei al cărui capăt nu se vedea. A trecut prin închisorile de la Jilava, Dej şi Gherla şi prin lagărele de muncă de la Poarta Albă şi Salcia, purtat dintr-un loc în altul, suferind umilinţe şi bătăi greu de imaginat.
Mărturisirile contemporanilor spun că a fost ars cu fier roşu la tălpi şi că i s-a smuls barba, în încercarea de a-l face să se lepede de Hristos. Sfântul Constantin Sârbu le-a răspuns anchetatorilor că pot să-i chinuiască trupul cât vor voi, dar sufletul lui va rămâne permanent alături de Hristos. Torturile şi înfometarea i-au pricinuit o boală grea de stomac. Când termenul ispăşirii pedepsei s-a încheiat, la începutul anului 1962, nu a fost lăsat liber.
Autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu obligatoriu într-un sat din Bărăgan, la Viişoara. Eliberat în februarie 1964, s-a întors în Bucureşti cu trupul slăbit, dar cu sufletul neclintit în credinţă.
Cea mai grea încercare a început însă după eliberare, când Sfântul Constantin Sârbu a putut sluji din nou. Biserica Sapienţei a devenit un loc al luminii, dar şi o ţintă a supravegherii. Cel puţin doi oameni ai Securităţii erau prezenţi la fiecare slujbă.
El îi recunoştea de fiecare dată şi le vorbea la fel de curajos ca înainte. Era chemat la anchete la trei săptămâni. Într-o zi i s-a cerut să divulge ceea ce auzea la spovedanie. Atunci, Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a răspuns cu hotărâre că nu poate sluji la doi stăpâni şi că nu va trăda secretul spovedaniei.
Cu arma pe masă, un securist i-a pus în faţă o alegere: să se omoare singur sau să accepte o operaţie care să-i aducă sfârşitul. Sfântul Constantin Sârbu a refuzat sinuciderea, ca păcat împotriva darului vieţii. A primit în schimb operaţia ca pe o moarte mucenicească. La 14 octombrie 1975, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, el a slujit ultima Sfântă Liturghie.
La sfârşit şi-a luat rămas bun de la credincioşi. Le-a cerut să nu lase biserica pustie, să nu-l plângă, ci să-şi plângă propriile păcate. Şi-a lăsat rânduite toate cele pentru înmormântarea sa. Apoi, s-a internat a doua zi la spital, iar operaţia a avut loc după trei zile. Medicul care îl operase a deschis, după aceea, uşa salonului şi a întrebat cum de nu murise încă.
Sfântul Constantin Sârbu a cerut cu ultimele puteri un duhovnic, fiind, apoi, spovedit şi împărtăşit. În ultima noapte, le-a spus celor din jur să nu se întristeze şi să nu judece pe nimeni, să se roage pentru el şi să-l cheme în rugăciune, căci va veni mereu în ajutorul celor ce îi cer ocrotirea. S-a mutat la Domnul în ziua de 23 octombrie 1975, primind astfel moarte martirică.
Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră faţă de ierarhii, clericii şi credincioşii prezenţi care, cu multă dragoste, au venit să îl cinstească pe acest mare mărturisitor a lui Hristos din perioada regimului comunist, care s-a făcut prin viaţa lui pildă de răbdare în suferinţă şi de iubire faţă de Domnul Iisus Hristos, pentru care şi-a dat viaţa, primind cunună de martir.
Ne rugăm Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 24, Ultimul acces: 2026-10-25 08:41:26

Timp total: 0.04s...

[]:1