Ierarhii Mitropoliei Clujului s-au reunit în şedinţă de lucru - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ierarhii Mitropoliei Clujului s-au reunit în şedinţă de lucru

[2026-10-13]
Alexandru Boboc

Ierarhii Mitropoliei Clujului s-au reunit în şedinţă de lucru
Ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului s-au întrunit luni în şedinţă de lucru la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca.
Lucrările Sinodului Mitropolitan au fost conduse de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La şedinţă au participat Episcopii Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, Benedict al Sălajului, Episcopul vicar Samuel Bistriţeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Au fost discutate probleme de ordin administrativ, misionar-pastoral, cultural şi social-filantropic, care privesc viaţa bisericească din cuprinsul mitropoliei.
A fost analizată propunerea de text liturgic pentru Paraclisul Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, în vederea înaintării acestuia spre aprobare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Sinodul a aprobat schimbarea statutului Mănăstirii „Petru Rareş Vodă” din Ciceu-Corabia, judeţul Bistriţa-Năsăud, din mănăstire de monahi în mănăstire de monahii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 28, Ultimul acces: 2026-10-25 08:07:40