Pelerinajul la Sf. Parascheva a început la Iaşi: Este un pas spre Domnul, spune PS Nichifor Botoşăneanul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pelerinajul la Sf. Parascheva a început la Iaşi: Este un pas spre Domnul, spune PS Nichifor Botoşăneanul

[2026-10-08]
Cristian Damian

Pelerinajul la Sf. Parascheva a început la Iaşi: Este un pas spre Domnul, spune PS Nichifor Botoşăneanul
Pelerinajul Sfintei Parascheva a început joi la Iaşi cu scoaterea în procesiune a cinstitelor sale moaşte şi aşezarea la baldachinul din curtea Catedralei Mitropolitane, împreună cu cele ale Sfântului Paisie de la Sihăstria.
Procesiunea a fost precedată de slujba Acatistului sfintei cuvioase, oficiată de Episcopul vicar Nichifor Botoşăneanul al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu numeroşi clerici.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a subliniat semnificaţia începului pelerinajului, pe care l-a descris drept un „act de credinţă” şi „un pas spre Domnul”.
„Să vă răsplătească, Bunul Dumnezeu, acest pas. Să vă răsplătească Domnul truda şi actul de credinţă şi această ieşire din tiparul grijilor dumneavoastră”, a spus ierarhul.
Mijlocirea a doi sfinţi
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul a arătat binecuvântarea de a avea alături de moaştele Sfintei Parascheva, pe cele ale Sfântului Paisie de la Sihăstria.
„Viaţa monahală pentru Sfânta Parascheva a însemnat tocmai a fi ea însăşi singură cu Dumnezeu. Şi ne învaţă ca a te privi pe tine cu Dumnezeu, singur, a te judeca de fiecare dată în raport cu Dumnezeu, nu cu celălalt”.
„Sfântul Paisie de la Sihăstria, el însuşi monah, mai aproape de noi, aproape cu timpul de zilele noastre. Mulţi dintre noi l-am şi cunoscut, i-am ascultat cuvântul. Om crescut la ţară, dar înzestrat cu înţelepciune, cu inimă adâncă şi cu credinţă puternică, nici lui nu i-a fost uşor să iasă din gospodăria părinţilor săi, din înţelesul comunităţii sale”, a mai spus Preasfinţia Sa.
În acest sens, epsicopul vicar a evidenţiat virtuţile de care sfântul cuvios a dat dovadă în anii săi ca monah: „Este o viaţă în care petrece cu atenţie la sine şi cu bucuria de a înţelege planul lui Dumnezeu şi de a înţelege că în viaţa aceasta orice întâlnire şi orice oportunitate pe care ne-o pune Dumnezeu înainte are un rost spre creşterea noastră”.
„El însuşi, încă din timpul vieţii, având o viaţă îndelungată, a fost mângâietor oamenilor şi povăţuitor, adeseori cunoscându-le gândul înainte de a şi-l spune, cunoscându-le nevoia înainte de a şi-o mărturisi”.
Un început de pelerinaj binecuvântat
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul s-a rugat la începutul pelerinajului: „Să ne dăruiască biruinţă asupra puterilor văzute şi nevăzute ale răului. Să ne dăruiască încredinţarea că, atunci când ne unim în rugăciune, Dumnezeu lucrează în alt chip decât omeneşte”.
„Să ne ajute Domnul ca acest drum pe care îl facem, pentru a ne închina Sfintei Parascheva, pelerini din toată ţara, cu fiecare pas să fie spre creşterea noastră”, a mai spus ierarhul.
Programul complet al manifestărilor liturgice din perioada 8-15 octombrie, care includ sfinţire de biserică, procesiuni şi numeroase slujbe, se găseşte aici. Totodată, peste 50 de manifestări culturale vor fi organizate în cadrul Festivalului Sacrum de la Iaşi.
Pentru o bună desfăşurare a evenimentului, reprezentanţii forţele de ordine au anunţat traseul culoarului unic de acces la moaşte şi au oferit sfaturi pentru pelerinii Sfintei Parascheva.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 43, Ultimul acces: 2026-10-25 08:31:41