Sf. Iosif cel Nou de la Partoş nu încetează până astăzi să facă minuni, spune PS Lucian - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sf. Iosif cel Nou de la Partoş nu încetează până astăzi să facă minuni, spune PS Lucian

[2026-09-16]
Alexandra Păvăloi

„După 3 ani în care a făcut multe minuni, a stins şi un incendiu în cetatea Timişoarei cu rugăciunile sale, a vindecat mulţi bolnavi, după păstorirea sa, Sfântul Iosif nu încetează până astăzi să facă minuni”, a spus Preasfinţitul Părinte Lucian marţi, la Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” din incinta Centrului Eparhial din Caransebeş.
Ierarhul a relatat viaţa şi lucrarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, subliniind că acesta rămâne un ocrotitor al Banatului şi un model de rugăciune şi nevoinţă pentru clerici şi credincioşi.
„A făcut minuni în viaţă, dar şi după mutarea sa la Domnul, ajutându-i pe cei care i s-au rugat cu credinţă. El rămâne un model de rugăciune, de asceză şi de vieţuire duhovnicească pentru noi toţi”, a spus Episcopul Caransebeşului.
În contextul Anului omagial al pastoraţiei familiei creştine, Preasfinţitul Părinte Lucian a continuat proiectul eparhial dedicat susţinerii familiilor care promovează valorile creştine, oferind diplome de recunoştinţă, sprijin financiar şi daruri pentru două familii din parohie.
Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş”
Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” are un fragment din moaştele sfântului ocrotitor. Foto: Episcopia Caransebeşului
Sărbătoarea a coincis cu împlinirea a 50 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcaşului şi a 20 de ani de la înfiinţarea parohiei.
Lăcaşul de cult a fost construit între anii 1976 şi 1979, în timpul Mitropolitului Nicolae Corneanu, fiind conceput iniţial ca laborator de liturgică pentru elevii Seminarului Teologic din Caransebeş.
Biserica a fost sfinţită la 26 septembrie 1980 de Preasfinţitul Episcop vicar Timotei Lugojanul, iar din anul 2006 funcţionează ca biserică parohială, deservind credincioşii din centrul municipiului Caransebeş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 64, Ultimul acces: 2026-10-25 23:06:06