Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Floreşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în parohia Floreşti

[2026-09-01]
foto: Ercis.ro
În perioada 28-30 august 2026, comunitatea romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Floreşti, împreună cu filialele Răchitişu, Enăcheşti şi Strugari, a trăit trei zile deosebite de har, bucurie şi comuniune prilejuite de vizita pastorală a Preasfinţitului Iosif Păuleţ, Episcop de Iaşi. Vizita pastorală a fost pentru comunitate mai mult decât un eveniment înscris în calendarul parohial. A fost un timp în care Episcopul, în calitate de păstor al Diecezei, a avut ocazia să-i întâlnească pe credincioşi, să le asculte bucuriile şi preocupările, să se roage împreună cu ei şi să cunoască mai îndeaproape viaţa parohiei şi a filialelor sale.

Vizita a început vineri, 28 august, cu Sfânta Liturghie de deschidere a vizitei pastorale, prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ. În timpul celebrării, credincioşii au avut posibilitatea de a se apropia şi de Sacramentul Spovezii, prin disponibilitatea părintelui însoţitor, pr. Cristian Diac. După Sfânta Liturghie, Episcopul s-a întâlnit cu credincioşii prezenţi în biserică, iar apoi cu copiii, adolescenţii şi tinerii parohiei. Întâlnirea cu generaţiile tinere a constituit un moment important al primei zile, oferindu-le acestora posibilitatea de a dialoga deschis cu păstorul Diecezei.
Ziua de sâmbătă, 29 august, în sărbătoarea Martiriului Sfântului Ioan Botezătorul, a fost dedicată în mare parte întâlnirii directe cu oamenii şi cu diferitele realităţi ale parohiei. În cursul dimineţii, Preasfinţitul a vizitat trei persoane bolnave din comunitate. Aceste întâlniri au fost momente pline de încărcătură sufletească, prin care Episcopul a dorit să fie aproape de cei care poartă crucea suferinţei. A urmat vizita la filialele Răchitişu şi Enăcheşti. Astfel, Episcopul a putut să cunoască şi aceste comunităţi, să se întâlnească cu credincioşii şi să vadă locurile în care aceştia îşi trăiesc credinţa. La întoarcerea spre Floreşti, Preasfinţitul a vizitat şi cimitirul parohial, încredinţând rugăciunii şi milostivirii lui Dumnezeu pe cei care au trecut din această viaţă.
Un alt moment important al zilei l-au constituit audienţele de la ora 16.00. Credincioşii, precum şi angajaţii parohiei, au avut posibilitatea de a se întâlni personal cu Episcopul şi de a-i vorbi despre bucuriile, preocupările sau realităţile lor. La ora 18.00, comunitatea s-a reunit din nou în jurul altarului pentru Sfânta Liturghie prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ. Celebrările liturgice au constituit centrul întregii vizite pastorale, deoarece întâlnirea Episcopului cu comunitatea îşi găseşte adevăratul sens în comuniunea cu Cristos şi în celebrarea misterelor credinţei. După Sfânta Liturghie, Episcopul s-a întâlnit cu membrii consiliului parohial. Dialogul a oferit posibilitatea unei mai bune cunoaşteri a vieţii comunităţii şi a diferitelor aspecte pastorale, administrative şi sociale ale parohiei.
Duminică, 30 august, vizita pastorală a continuat în filiala Strugari. La ora 9.00 a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de părintele însoţitor al Episcopului, în timp ce Preasfinţitul Iosif Păuleţ a fost disponibil pentru Spovadă. După celebrare, Episcopul a rămas pentru câteva momente în mijlocul credincioşilor, dialogând cu cei prezenţi. Momentul culminant al vizitei pastorale a avut loc duminică, la ora 11.00, prin celebrarea Sfintei Liturghii pontificale de încheiere a vizitei pastorale, în biserica parohială din Floreşti.
Comunitatea s-a adunat în jurul altarului pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul acestor zile şi pentru prezenţa Episcopului în mijlocul lor. La finalul celebrării, Preasfinţitul s-a întâlnit cu membrii corului parohial, cărora le-a mulţumit pentru slujirea lor şi pentru contribuţia pe care o aduc prin cântare la frumuseţea celebrărilor liturgice. Pentru comunitatea din Floreşti şi pentru cele trei filiale ale sale, vizita pastorală a Preasfinţitului Iosif Păuleţ a fost un timp de întâlnire şi de întărire în credinţă. Programul bogat a permis Episcopului să se apropie de oameni în diferite contexte: la altar, în casele bolnavilor, în bisericile filialelor, la cimitir, în dialogul cu tinerii, cu angajaţii parohiei, cu membrii Consiliului Parohial şi cu ceilalţi credincioşi.
O vizită pastorală nu înseamnă doar întâlniri şi celebrări, ci este, înainte de toate, o ocazie în care păstorul unei Dieceze vine în mijlocul comunităţii pentru a o încuraja, a o asculta şi a o întări în credinţă. Astfel de momente îi ajută pe credincioşi să conştientizeze că, dincolo de comunitatea locală, fac parte dintr-o Biserică mai mare, unită în jurul lui Cristos. La finalul celor trei zile, comunitatea din Floreşti i-a mulţumit Preasfinţitului Iosif Păuleţ pentru timpul petrecut în mijlocul ei, pentru rugăciune, pentru disponibilitate şi pentru toate întâlnirile avute. Cu recunoştinţă pentru aceste zile de har, credincioşii parohiei doresc să păstreze în inimă îndemnurile primite şi să continue drumul pastoral început, având dorinţa de a creşte în credinţă, în unitate şi în spirit de familie. (Pr. Iulian Năiţă pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 30, Ultimul acces: 2026-10-26 13:31:40