Deschiderea noului an şcolar pentru Colegiul Romano-Catolic „Sf. Iosif” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Deschiderea noului an şcolar pentru Colegiul Romano-Catolic „Sf. Iosif”

[2026-09-08]
foto: ARCB.ro / Angelus TV
Luni, 7 septembrie 2026, Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti s-a umplut din nou de glasuri de copii. Elevii şi profesorii Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” au deschis anul şcolar 2026-2027 printr-o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de Excelenţa Sa, Arhiepiscopul Mitropolit Aurel Percă, înconjurat la altar de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar, de preoţii care predau la Colegiu şi de câţiva dintre preoţii slujitori la Catedrală.

A fost o dimineaţă în care exuberanţa copilăriei şi bucuria revederii s-au simţit peste tot – în priviri, în îmbrăţişări, în freamătul din bănci. Elevi, părinţi şi profesori, împreună, au cerut ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an, pentru puterea de a face faţă, cu bine, provocărilor care, inevitabil, vor apărea pe parcurs. În cuvântul de învăţătură, pornind de la îndemnul lui Moise către popor, din prima lectură a zilei, luată din Cartea Deuteronomului, Arhiepiscopul le-a vorbit elevilor despre libertatea de a alege: „Dumnezeu pune înaintea noastră, a tuturor, viaţa şi binele, dar ne lasă liberi să alegem; tocmai aceasta este frumuseţea libertăţii. Fiecare zi ne oferă posibilitatea de a face alegeri, care, încetul cu încetul, ne plăsmuiesc în devenirea noastră de a fi oameni maturi, cu o formare solidă şi cu o utilitate pentru Biserică şi pentru societate.”
Înaltpreasfinţitul le-a amintit apoi elevilor că şcoala în care învaţă este o şcoală a Bisericii Catolice, iar acest lucru îi dă o identitate şi o misiune proprii: „Este un loc în care educaţia, cultura şi formarea umană sunt puse în legătură cu valorile creştine şi cu mesajul Evangheliei.” A ţinut să sublinieze că această identitate nu se rezumă la un nume sau la momentele de rugăciune şi de celebrare – ea trebuie trăită zi de zi, „în felul în care ne privim unii pe alţii, în respectul pentru fiecare persoană, în modul în care sunt primiţi cei care întâmpină greutăţi”.
Profesorilor, Arhiepiscopul le-a vorbit despre o misiune care merge dincolo de catalog şi de programa şcolară: „Dumneavoastră participaţi la formarea unor persoane. Prin competenţă şi exigenţă, dar şi prin răbdare, bunătate, dreptate şi respect, contribuiţi la formarea caracterului şi a conştiinţei acestor copii, de a căror formare vă ocupaţi. Tinerii nu învaţă numai din ce le spunem; tinerii învaţă foarte mult din ceea ce văd în noi, de aceea valorile creştine nu trebuie doar explicate, ele trebuie trăite. Profesorul nu transmite numai ce ştie, ci transmite şi ceea ce este.”
Înainte de binecuvântarea finală, sr. Rodica Miron, directoarea Colegiului, a urcat la amvon pentru bilanţul anului trecut şi pentru o privire asupra celui care tocmai începe. În prima parte a cuvântului său, sr. Rodica a vorbit despre rezultatele deosebite înregistrate de Colegiul Catolic pe parcursul anului şcolar trecut (rezultate la concursuri şi olimpiade şcolare, proiecte naţionale şi europene, parteneriate educaţionale în cadrul proiectului Erasmus + şi în sfârşit rezultatele la examenele naţionale înregistrate de absolvenţi pe parcursul evaluărilor estivale). Toate acestea, inclusiv faptul că şase ani consecutiv Colegiul a avut promovabilitate de 100% la Bacalaureat, situează unitatea noastră şcolară printre liceele bucureştene de renume, redobândindu-şi astfel în cei 33 de ani scurşi de la reînfiinţare locul de cinste ce îl avea în peisajul educaţional bucureştean din primele decenii ale secolului trecut, înainte de regimul comunist.
În cea de-a doua parte a prezentării, directoarea a vorbit despre perspectivele noului an şcolar. Anul acesta, la Colegiul „Sf. Iosif” vor învăţa 1.120 de elevi, în 45 de clase: 16 de învăţământ primar, 14 de gimnaziu, 9 de liceu şi 6 de nivel postliceal, specializarea asistent medical generalist. La liceu, oferta cuprinde două specializări – Ghid turism religios şi Ştiinţe ale naturii. Pentru toţi aceşti elevi lucrează 85 de cadre didactice şi didactic auxiliare, alături de 16 angajaţi pe partea de întreţinere. Spaţiul insuficient rămâne principala problemă cu care se confruntă colegiul şi la acest început de an şcolar. De aceea, cursurile se vor desfăşura, ca în fiecare an, în două schimburi, în ambele clădiri ale Colegiului. Cu toate acestea, drămuind cu atenţie fiecare spaţiu şcolar pe segmente de timp, conducerea Colegiului reuşeşte să organizeze şi în acest an programul „Şcoala după Şcoală”, dedicat elevilor din învăţământul primar, dorind astfel să vină în întâmpinarea părinţilor care preferă să-şi lase copiilor după terminarea orelor de curs, până seara la activităţile propuse de unitatea noastră şcolară. O ofertă este posibilă şi pentru elevii ciclului gimnazial care au cursuri după masă, în cazul în care, unii dintre ei, doresc să-şi pregătească temele şi să mănânce prânzul la în cadrul Colegiului, sub supravegherea unui pedagog.
A amintit în treacăt şi despre unele proiecte aflate acum pe masa de lucru a şcolii: achiziţionarea unui microbuz, realizarea primului Anuar al Colegiului, cu ocazia sărbătoririi a 210 ani de la înfiinţarea primei şcoli catolice din Bucureşti, precum şi despre demararea procedurii de introducere a două noi specializări – patrimoniu cultural, la nivel liceal, şi specializarea radiologie, la nivel postliceal sanitar. La final, le-a mulţumit ÎPS Aurel Percă şi PS Cornel Damian pentru deschiderea şi susţinerea necondiţionată acordate şcolii de-a lungul timpului. A mulţumit, de asemenea, pentru prezenţă lui Romeo Moşoiu, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei şi un susţinător constant al Colegiului. Nu în ultimul rând, un gând de mulţumire a fost adresat profesorilor şi personalului şcolii, care îşi asumă misiunea ce le revine într-o şcoală creştină, dar şi părinţilor, pentru încrederea acordată, îndemnându-i să colaboreze mai strâns cu dascălii copiilor lor, pentru a ajunge la rezultatele dorite.
Ca în fiecare an, din cauza lipsei de spaţiu, în Catedrală, la deschiderea oficială a anului şcolar au fost prezenţi doar elevii de nivel gimnazial, liceal şi postliceal sanitar. Cele 16 clase de învăţământ primar, cu învăţătoarele lor, au făcut deschiderea noului an şcolar, în cursul dimineţii aceleiaşi zile, la sediul Colegiului Romano-Catolic „Sf. Iosif”, printr-o Sfântă Liturghie celebrată în curtea bisericii Sfânta Tereza de Părintele profesor Maricel Bulai, urmat de un cuvânt de întâmpinare, rostit de director adjunct, Carmen Pop. Curtea bisericii Sfânta Tereza s-a umplut pentru o oră de albastrul uniformelor în mişcare şi de glasurile vesele ale celor peste 400 de copii din clasele primare, care aşteptau nerăbdători clinchetul primului clopoţel. Urăm tuturor elevilor şi cadrelor didactice un an şcolar binecuvântat! (Prof. Cristina Şoican şi sr. Rodica Miron)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 37, Ultimul acces: 2026-10-27 04:09:37