Piese de port popular din zona Muscelului vor fi expuse la Muzeul Țăranului Român - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Piese de port popular din zona Muscelului vor fi expuse la Muzeul Țăranului Român

[2026-07-16]
de Alexandra Păvăloi

Un număr de 80 de piese de port popular din zona Muscelului, județul Argeș, vor fi expuse la Muzeul Țăranului Român, în perioada 23 iulie – 16 august.
Expoziția „Muscelul la noi” aduce în atenția publicului costumul popular local de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea.
Fiecare piesă expusă va fi însoțită de o descriere privind specificul zonei, tehnicile de realizare și valoarea patrimonială a obiectului.
Vernisajul va avea loc joi, 23 iulie, de la ora 17:00, în Sala Noua Galerie, cu intrarea din strada Monetăriei.
Costumul popular muscelean
Costumul tradițional din Muscel este cunoscut pentru elemente precum marama din borangic și fota, care îl diferențiază de alte costume populare românești. Piesele expuse sunt realizate din materiale precum in, cânepă, lână, bumbac, borangic și mătase.
Motivele decorative includ melcul, brădulețul, mușcatele pe rânduri, precum și ornamente geometrice, florale și vegetale.
Portul muscelean a fost reprezentat de-a lungul timpului în lucrări semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Carol Popp de Szathmáry.
Expoziția marchează prima prezentare a unei selecții din patrimoniul Muzeului Municipal Câmpulung la Muzeul Național al Țăranului Român.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7, Ultimul acces: 2026-07-21 10:45:29