Clădirea Primăriei Municipiului București este deschisă pentru vizitatori: Care este programul? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Clădirea Primăriei Municipiului București este deschisă pentru vizitatori: Care este programul?

[2026-04-18]
de Alexandru Boboc

Primăria Municipiului București a anunțat vineri deschiderea clădirii în care își desfășoară activitatea pentru vizitatori.
Primele persoane care au mers să admire clădirea monument istoric au fost întâmpinate de Primarul General Ciprian Ciucu.
Proiectul este în faza de început, astfel că în luna aprilie, programul de vizitare este vineri de la 15:00 la 20:00, iar sâmbăta de la 10:00 la 18:00.
Din luna mai, programul de vizitare va fi sâmbăta de la 12:00 la 20:00 și duminica, 10:00 – 16:00.
Reprezentanții primăriei mai anunță că de weekendul viitor se vor alătura proiectului ghizi voluntari, studenți la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București.
Clădirea Primăriei Municipiului București
Palatul Primăriei Capitalei a fost construit de inginerul Elie Radu între anii 1906-1910, după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stil neoromânesc.
După inaugurare, în anul 1910, palatul a devenit sediul Ministerului Lucrărilor Publice, dar la scurt timp după aceea, în timpul ocupației germane din perioada 1916-1918, a fost transformat în Comandatura Generală Germană.
Clădirea a revenit la funcția sa inițială după sfârșitul Primului Război Mondial, găzduind Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor.
În decursul timpului, clădirea a devenit, pe rând, sediul mai multor instituții ale statului, precum Ministerul Construcțiilor și Consiliul Popular al Municipiului București.
Începând cu anul 1990, în acest palat funcționează Primăria Capitalei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 98, Ultimul acces: 2026-07-21 03:57:51