Duminica Sf. Ap. Toma la Miercurea Ciuc: Episcopul Andrei îndeamnă la credință statornică[2026-04-20]de Cristian DamianEpiscopul Andrei al Covasnei și Harghitei a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae din Miercurea Ciuc, unde a îndemnat la credință vie și statornică. Preasfinția Sa a explicat înțelesurile Evangheliei, evidențiind că îndoiala Sfântului Apostol Toma nu a fost o lipsă de credință, ci o dorință sinceră de a cunoaște adevărul, pentru ca mărturia lui să devină temei de întărire. Referindu-se la momentul întâlnirii cu Hristos Cel Înviat, Preasfințitul Părinte Andrei a amintit cuvintele adresate de Mântuitorul apostolului: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele; adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios (Ioan 20, 27). Răspunsul Sfântului Apostol Toma, Domnul meu și Dumnezeul meu!, a fost evidențiat ca o mărturisire deplină a dumnezeirii lui Hristos. Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul: Aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră, Episcopul Covasnei și Harghitei a evidențiat că omul contemporan caută adesea dovezi concrete și soluții rapide, însă adevărata biruință se dobândește prin credință și viață curată. Ierarhul a încheiat prin a sublinia misiunea Sfântului Apostol Toma, care a vestit Evanghelia până în India, unde a primit moarte mucenicească pentru Hristos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 28, Ultimul acces: 2026-04-28 11:50:57
|
Timp total: 0,44s...
[]:1