Sute de credincioși au participat la hramul Catedralei din Drobeta-Turnu Severin: Slujba a fost oficiată de 11 ierarhi[2026-04-17]de Alexandru BobocSute de credincioși au luat parte joi la hramul Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de 11 ierarhi. Lăcașul de cult are hramurile Învierea Domnului și Sfântul M. Mc. Gheorghe. Conform unei tradiții locale, sărbătoarea patronală a catedralei este prăznuită joi în Săptămâna Luminată. Mitropolitului Irineu al Olteniei i s-au alăturat în slujire ierarhi din țară din străinătate, printre care Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei. Să păstrăm bucuria învierii Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a vorbit despre taina Învierii Domnului și i-a îndemnat pe credincioși să păstreze bucuria aceasta în suflete lor. Săptămâna Luminată, ce urmează Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, este o săptămână plină de bucurie și de pace sufletească pentru că Însuși Mântuitorul nostru a înviat din morți. În evanghelia de astăzi, Mântuitorul a ținut să sublinieze că de nu se va naște cineva din apă și din duh nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că ce se naște din trup, trup este, iar ce se naște din Duh, duh este (Ioan 3, 5-6). Deci Învierea ne-a dat nouă posibilitatea unică de a ne integra în Trupul tainic al Domnului, de a fi împreună cu Mântuitorul aici și în veșnicie, a subliniat Mitropolitul Olteniei. La finalul slujbei, Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei și-a exprimat recunoștința și bucuria pentru prezența ierarhilor, a clerului și a credincioșilor, subliniind că astfel de momente întăresc comuniunea și dragostea din Biserică. Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala procesiune cu icoana Sf. M. Mc. Gheorghe de la Catedrala Eparhială spre Reședința Episcopală. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-04-19 09:32:32
|
Timp total: 0,38s...
[]:1