Lucrarile de restaurare a celei mai vechi biserici din Tulcea se apropie de final - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Lucrările de restaurare a celei mai vechi biserici din Tulcea se apropie de final

[2026-04-17]
de Mihail Pătrășcanu

Lucrările de restaurare a Bisericii „Buna Vestire”, cel mai vechi lăcaș de cult din municipiul Tulcea, sunt aproape de final și ar putea fi încheiate în cursul acestui an.
Preotul paroh al lăcașului de cult, Daniel Petre, a declarat, pentru Agerpres, că proiectul de reabilitare a fost început în anul 2016, când au fost obținute primele documente necesare depunerii proiectului spre finanțare prin fonduri europene, iar lucrările propriu-zise au debutat în anul 2021.
„Valoarea inițială a proiectului a fost de 5 milioane de euro, în anul 2018. De atunci, prețul materialelor a crescut, iar valoarea proiectului s-a majorat”, a afirmat preotul.
Părintele a explicat și ce lucrări mai sunt de făcut: „Mai avem lucrări de restaurare a picturii. Mai sunt crăpături care au fost închise și trebuie astupate, dar mai avem puțin de lucru”.
„Nădăjduim noi că în jumătate de an am termina. Apoi, vor mai fi câteva lucrări de finalizare, dar sperăm ca anul acesta să terminăm”, a adăugat preotul paroh.
Biserica grecească
Biserica „Buna Vestire”, cunoscută și sub numele de biserica grecească, a fost construită în perioada 1848–1854 de comunitatea grecilor din oraș, care au dorit să înlocuiască lăcașul de cult existent, realizat din scânduri.
Potrivit preotului paroh, „biserica a stârnit admirația încă de la începuturile ei. Acolo, erau trei altare, sfintele mese. Altarul din partea dreaptă ar purta hramul Sfântului Nicolae, pentru că pe icoanele de pe catapeteasma avea o icoană mare cu Sfântul Nicolae în partea dreaptă”.
„Altarul din partea stângă era pus sub ocrotirea Maicii Domnului și avea o icoană cu Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care se prăznuiește vineri, în Săptămâna Luminată. Hramul bisericii este Buna Vestire, pe data de 25 martie, una din zilele naționale ale grecilor”, a explicat pr. Daniel Petre.
Afectată de războaie și depopulare
Clopotnița lăcașului de cult a fost ridicată după anul 1910, însă biserica a fost afectată de bombardamentele din timpul războaielor.
În perioada 1947–1974, pe fondul depopulării comunității grecești din oraș, lăcașul de cult nu a mai avut preoți titulari, slujbele fiind oficiate de preoții români din Tulcea.
În anul 1974, comunitatea greacă a donat Biserica „Buna Vestire” Bisericii Ortodoxe Române. La acel moment, lăcașul de cult se afla într-un stadiu avansat de degradare, fiind ulterior reabilitat în perioada 1985–1990.

Sursa: www.Basilica.ro