IPS Calinic, in Pastorala de Pasti: Sa constientizam ca suntem toti fiii aceluiasi Parinte Ceresc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Calinic, în Pastorala de Paști: Să conștientizăm că suntem toți fiii aceluiași Părinte Ceresc

[2026-04-12]
de basilica.ro

„Bucuria ar fi foarte mare să conștientizăm că suntem toți, fiii aceluiași Părinte Ceresc”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în Pastorala de Paști.
Potrivit ierarhului, cea mai mare poruncă pe care trebuie să o îndeplinească creștinii este iubirea aproapelui.
„Suntem chemați cu voință dinamică să realizăm în viața noastră de zi cu zi, iubirea pentru semenii noștri, de orice credință sau etnie ar fi, pentru familia jertfelnică; pentru zidirea Domnului Dumnezeu, de aproape sau de departe, de pe întinsul Vetrei Omenirii, adică Pământul, acest loc binecuvântat de Domnul Dumnezeu, cu atâtea bogății și frumuseți!”
„Numai așa nu vor mai fi dușmănii, ucideri, furturi, minciuni, judecăți, invidii, certuri, răutăți de toate felurile și, mai ales, ce este mai distrugător și înfricoșător: războaiele între neamurile zidite de Dumnezeu!”
„Bucuria ar fi foarte mare, să conștientizăm că suntem toți, fiii Aceluiași Părinte Ceresc, după cum ne încredințează autorul cărții Faptele Sfinților Apostoli, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, a subliniat Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.
Dumnezeu are grijă de fiecare persoană
IPS Calinic a exemplificat felul în care fiecare dintre noi, mai tânăr sau mai în vârstă, poate îndeplini porunca iubirii: de la studiul religiei în școli, la întemeierea unei familii.
„Pruncii care au la inimă grija pentru părinții lor, care i-au născut și crescut, cei care s-au realizat prin școli, și au fost orânduiți să își câștige pâinea cea de toate zilele, atunci când își ajută părinții în orice clipă, mai ales când la adânci bătrâneți nu mai au puteri, nelăsându-i singuri, în disperare, în boală și neputințe, primesc ajutor de la Domnul Dumnezeu, și cinstire de la oameni, împlinind și ei Porunca Sfântă a Iubirii!”
„Totodată, tinerii, fete și băieți, care întemeiază familii din iubire tainică, dobândind prunci din darul Domnului Dumnezeu, îi nasc și cresc, și nu se tem că este greu sau că sunt prea mulți, deoarece Părintele Ceresc are grijă de fiecare fir de iarbă în parte, de fiecare floare, de fiecare pasăre, împlinesc de asemenea, Porunca Iubirii lui Dumnezeu!
„Așa se poate împlini Porunca Iubirii, la care ne invită și ne îndeamnă Domnul Dumnezeu!”, a evidențiat Arhiepiscopul Calinic.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-04-18 23:28:23