Mama Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul s-a mutat la Domnul[2026-04-08]de Ștefana TotorceaDoamna Viorica Horia, mama Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a mutat la Domnul în noaptea de marți spre miercuri, după o viață trăită în credință, rugăciune și jertfelnică dăruire pentru familie. Născută la 11 noiembrie 1938, în comuna Barcea, județul Galați, era nepoată de preot și a urmat cursurile liceale la Tecuci. De-a lungul vieții, a lucrat în domeniul contabilității, în cadrul mai multor instituții, împlinindu-și cu responsabilitate și discreție îndatoririle profesionale și familiale. A fost binecuvântată cu trei copii, dintre care unul s-a mutat la Domnul la vârsta de numai 3 ani. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va oficia Sfânta Liturghie sâmbătă, 11 aprilie 2026, la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Buzău, urmând ca slujba înmormântării să fie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei în același sfânt lăcaș, de la ora 12:00. După slujba înmormântării, cortegiul funerar se va îndrepta spre cimitir, unde trupul doamnei Viorica Horia va fi așezat spre odihnă, în nădejdea Învierii celei de obște. În aceste clipe de durere și de vremelnică despărțire, ne alăturăm Preasfințitului Părinte Nichifor și întregii familii, înălțând către Dumnezeu rugăciune ca sufletul roabei Sale, Viorica, să fie așezat în lumina, pacea și iubirea Împărăției Cerurilor, transmit reprezentanții eparhiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-04-17 08:22:01
|
Timp total: 0,64s...
[]:1