PS Ambrozie: Paștele, un mod de a trăi, un îndemn de a ne adânci în taina comuniunii cu Hristos Cel viu[2026-04-08]de Ștefana TotorceaEPiscopul Giurgiului Paștele este un mod de a trăi, un îndemn neîncetat de a ne adânci în taina comuniunii cu Hristos Cel viu, scrie Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Pastorala de Paști din acest an. Ierarhul vorbește despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos ca taină a iubirii dumnezeiești: Dumnezeu Se descoperă în modul cel mai deplin ca iubire jertfelnică și ca viață dăruitoare, întrucât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Tatăl, asumă firea omenească în toată plinătatea ei, intră în adâncul suferinței și al morții și poartă în Sine întreaga dramă a omului, nu ca un martor exterior, ci ca unul care Se face părtaș real și deplin condiției umane, pentru ca dinlăuntrul acesteia să o lumineze și să o transfigureze. Crucea nu se descoperă astfel ca un simplu moment al durerii, ci ca loc al iubirii nesfârșite, în care Dumnezeu Se dăruiește pe Sine omului fără măsură, iar această dăruire nu rămâne închisă în orizontul suferinței, ci se deschide către lumina Învierii, unde viața se arată mai puternică decât moartea, iar iubirea mai cuprinzătoare decât orice limită a existenței create, subliniază Preasfinția Sa. În Hristos Cel Înviat, firea omenească nu doar că se ridică din moarte, ci se umple de slava dumnezeiască, devenind purtătoare de lumină și de viață veșnică, iar această realitate descoperă adevărul profund al existenței noastre, acela că omul este chemat să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, să participe la viața Lui și să devină, prin har, părtaș la lumina cea neînserată. Lumina Învierii, izvor de pace Părintele Episcop Ambrozie explică faptul că Învierea nu se prezintă ca o simplă revenire la o stare anterioară, ci ca început al unei vieți noi, în care timpul se deschide către veșnicie, iar omul, unit cu Hristos, începe să trăiască încă de aici realitatea Împărăției lui Dumnezeu, ca lumină, ca pace și ca bucurie lăuntrică. Ierarhul mai scrie despre speranță într-o lume marcată de puternice frământări. În contextul unei lumi marcate de tensiuni, de conflicte și de războaie, în care relațiile dintre oameni și dintre popoare sunt adesea afectate de neîncredere și de ruptură, lumina Învierii se descoperă ca putere de vindecare și ca izvor de pace, oferind o perspectivă în care comuniunea devine posibilă, iar iubirea capătă forța de a reface legăturile dintre oameni, amintește Preasfinția Sa. În această lumină, creștinul este chemat să devină mărturisitor al păcii lui Hristos, purtător al unei iubiri care unește și care vindecă. Familia creștină și sfințenia feminină O parte semnificativă a epistolei către credincioși este dedicată temei Anului omagial-comemorativ 2026 în Patriarhia Română: Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar. Prin acest an, Biserica își contemplă, cu recunoștință și responsabilitate, lucrarea ei în lume, văzută în taina comuniunii familiale și în lumina sfințeniei trăite în chip deplin de femeile bineplăcute lui Dumnezeu, scrie Episcopul Giurgiului. În această dublă așezare, se descoperă o unitate de sens: familia devine loc al sfințirii, iar sfințenia capătă chip concret în viața de familie. Familia creștină se arată ca spațiul binecuvântat în care iubirea lui Dumnezeu se face simțită și roditoare, ca o lucrare vie a harului ce învață inima omului să trăiască în comuniune și în iubire jertfelnică. În sânul ei se formează conștiința credinței, se învață limba rugăciunii și se transmite lumina Evangheliei, afirmă Preasfințitul Părinte Ambrozie. În această legătură dintre familia creștină și sfințenia feminină se întrevede taina Bisericii însăși, ca spațiu al comuniunii și al rodirii în Duhul Sfânt. Mama care binecuvintează, femeia care se roagă și veghează devin icoane vii ale unei iubiri care susține, hrănește și înalță. Episcopul Giurgiului amintește și de femeile din închisorile comuniste, subliniind faptul că au fost închise mame, profesoare, monahii, tinere studente, intelectuale sau simple femei, unite nu de vreo vină reală, ci de iubirea față de credință, neam și valorile perene ale vieții. În anii regimului comunist, când ideologia ateistă a încercat să dezrădăcineze sufletul neamului, femeile României au devenit, adesea în tăcere și în suferință, mărturisitoare ale lui Hristos, purtătoare ale unei credințe care nu s‑a lăsat frântă de ziduri, lanțuri sau umilințe, subliniază ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-04-19 05:11:49
|
Timp total: 0,38s...
[]:1