Patriarhul Iosif, protectorul celor care trăiesc în străinătate: PS Macarie la Mănăstirea Tćrs[2026-04-08]de Ștefana TotorceaPreasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a fost prezent duminică la Mănăstirea Tćrs din nordul Danemarcei, unde a oficiat Liturghia și Denia Sfintei și Marii Luni. Preasfinția Sa a subliniat că Patriarhul Iosif este protectorul celor care trăiesc în străinătate. Dau slavă atotmilostivului Dumnezeu că sunt împreună cu voi aici, în Mănăstirea Tćrs, prăznuindu-l pe Sfântul și Dreptul Iosif cel Preafrumos, care ne călăuzește și pe noi, cei care suntem departe de casa noastră părintească și de glia strămoșească, așa cum i-a călăuzit pe toți cei din familia sa și din neamul său în Egiptul idolatru, a spus Preasfinția Sa. Ne ajută și pe noi, cei din diaspora, cei care suntem în pribegie, fiindcă și el a fost în pribegie în Egipt și înțelege mai bine ce înseamnă să-ți păstrezi identitatea de credință și de neam printre cei străini. Ne putem mântui oriunde Episcopul Europei de Nord a subliniat că putem să ne înstrăinăm de păcat, așa cum s-a înstrăinat Patriarhul Iosif, păstrându-ne curați lăuntric. Și putem să înțelegem că nu locul ne mântuiește, ci starea noastră lăuntrică, sufletească înaintea Dumnezeului Celui Viu, a subliniat Preasfinția Sa. Ierarhul a îndemnat credincioșii să-i ceară ajutorul Patriarhului Iosif, pomenit în Sfânta și Marea Luni, și să fie frumoși la suflet și curați asemenea lui. Să nu ne descurajăm, fiindcă, dacă Sfântul și Dreptul Iosif s-a mântuit în străinătate, în Egiptul idolatru, și noi, frate și soră, ne putem mântui aici, în aceste locuri îndepărtate, în această societate secularizată și desacralizată, a mai spus Părintele Episcop Macarie. Preasfințitul Părinte Macarie i-a avut alături în slujire pe preoții Alexandru Cucuzel, Gabriel Bodescu și Teodor Mocanu. La final, Episcopul Europei de Nord le-a oferit daruri copiilor prezenți. Mănăstirea Ortodoxă Română Tćrs, obște de monahii, este pusă sub ocrotirea Sfinților Mărturisitori Ardeleni. Călătorie la întâlnirea dintre două mări Părintele Episcop Macarie a oficiat Denia din Sfânta și Marea Marți la Parohia Skagen punctul unde se întâlnesc Marea Nordului și Marea Baltică. Accesul a fost dificil, ierarhul ajungând după un drum anevoios, marcat de un uragan puternic. Preasfinția Sa s-a întâlnit la Skagen cu muncitorii români din zonă, iar în ambele comunități vizitate s-a întâlnit cu tinerii membri ai Centrului de Tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare (CTSM) al Episcopiei Europei de Nord. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 5, Ultimul acces: 2026-04-19 03:54:48
|
Timp total: 0,6s...
[]:1