PS Ieronim a indemnat la statornicie in credinta de sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Ieronim a îndemnat la statornicie în credință de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim

[2026-04-07]
de Cristian Damian

Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Petrovasâla, Serbia, unde a îndemnat la statornicie în credință, pornind de la momentul Intrării Domnului în Ierusalim.
„Mulțimile Îl întâmpină astăzi cu ramuri de finic și cu strigări de Osana, dar peste puține zile unii dintre aceștia vor striga Răstignește-L!. De aceea, suntem chemați să nu fim schimbători în credință, ci statornici în mărturisirea lui Hristos”, a spus Preasfinția Sa.
Sărbătoarea Floriilor descoperă atât iubirea lui Hristos față de oameni, cât și demnitatea Sa împărătească: „Domnul Hristos nu intră în Ierusalim ca un împărat pământesc, înconjurat de slavă lumească, ci ca Împărat al păcii, în smerenie, șezând pe mânzul asinei, arătând că împărăția Sa nu este din lumea aceasta, ci din Împărăția lui Dumnezeu”.
Ierarhul a evidențiat dimensiunea personală a sărbătorii, arătând că fiecare om este chemat la participare lăuntrică.
„Intrarea Domnului în Ierusalim pe mânzul asinei este, în chip tainic, intrarea Împăratului Slavei în cetatea sufletului fiecăruia dintre noi, dacă Îl primim cu credință și cu inimă curată”.
Recunoștință pentru activitate
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ionel Savu a fost hirotesit iconom stavrofor, ca semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată.
„De acum înainte este nevoie să mă străduiesc și mai mult, să încerc să fiu un om mai bun, un preot mai bun. Avem o comunitate minunată și nădăjduim că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să înfrumusețăm biserica și, împreună cu credincioșii, să aducem slavă lui Dumnezeu pentru toate”, a transmis părintele Ionel Savu pentru Trinitas TV.
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Petrovasâla a fost construită între anii 1859 și 1863.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 12, Ultimul acces: 2026-04-19 13:13:26