Mitropolitul Serafim vizitează parohiile din Germania. Ierarhul a ajuns la Borken și Münster[2026-04-07]de Ștefana TotorceaÎnaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a vizitat parohiile Borken și Münster la finele săptămânii trecute. Venit în comunitatea de la Borken pentru prima dată, ierarhul a oficiat la Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de clerici din diaspora, apoi, în cuvântul de învățătură, a explicat semnificația fiecărei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului. Parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sf. Cuv. Ioan Casian și Gherman din Borken este păstorită de Pr. Cornel Panait. Împărtășirea credincioșilor la finalul Sf. Liturghii oficiate de Mitropolitul Serafim sâmbătă, 4 aprilie 2026, la Borken. Foto: Parohia Borken Duminică, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Mitropolitul Serafim s-a aflat la Münster, la invitația părintelui paroh Dimitrie Ursache. Hirotonie și hirotesie la Parohia Münster Cu acest prilej în cadrul Liturghiei de Florii, diac. diaconului Florin Filimon a fost hirotonit preot, iar diac. Anton Andronic, profesor universitar de fizică nucleară la Universitatea din Münster, ​a fost hirotesit arhidiacon. ​Înaltpreasfințitul Părinte Serafim a menționat proiectele sociale remarcabile desfășurate în Parohia Münster, felicitându-i pe părintele paroh Dimitrie Ursache, pe părinții slujitori și pe credincioși pentru dragoste și implicare. Parohia Sf. Ier. Spiridon și Sf. Mc. Petronilla din Münster este păstorită de Pr. Dimitrie Ursache. Continuă colecta pentru copiii din zona Moldovei La ambele vizite, Mitropolitul Germaniei le-a vorbit comunităților despre proiectul de suflet al Înaltpreasfințitiei Sale, invitând credincioșii să contribuie la susținerea burselor sociale lunare oferite de Mitropolie pentru 900 de copii săraci din zona Moldovei. Aceștia primesc lunar 50 euro fiecare, prin dragostea românilor din Mitropolia Germaniei. În perioada 2013-2023, au fost acordate 5.890 de burse sociale în cuantum total de peste 2,1 milioane de euro, oferind speranță copiilor și comunităților. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 8, Ultimul acces: 2026-04-19 14:43:11
|
Timp total: 0,59s...
[]:1