Pr. Cosmin Pricop: Avem datoria de a ne pregăti pentru întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos[2026-04-06]de Alexandru BobocAvem această chemare și datorie în calitatea noastră de creștini de a ne pregăti pentru întâlnirea cu Hristos, pentru toate momentele pe care le știm și pe care le putem intui, a spus luni seară, la Catedrala Patriarhală, pr. lect. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie din București. Părintele a enumerat momentele de întâlnire cu Mântuitorul Iisus Hristos pe care le putem preconiza, printre care se numără sărbătorile Bisericii. Să nu uităm de momentele concrete ale întâlnirii noastre cu Hristos, care sunt la fiecare Spovedanie și Împărtășanie, de fiecare dată când ascultăm imnele atât de frumoase în biserică, de fiecare dată când citim textul Sfintei Scripturi și cuvintele Mântuitorului Hristos și nu în ultimul rând, de fiecare dată când îl descoperim pe Hristos în aproapele nostru, a explicat părintele decan. Pr. Cosmin Pricop a subliniat că dacă omul trebuie să se pregătească pentru sfârșitul veacurilor, despre care nu știe când va veni, cu atât mai mult trebuie să fie atent la el în momentele când știe că se va întâlni cu Hristos. Mesajul teologic al zilei Părintele decan a arătat că fiecare zi a Săptămânii Pătimirilor are un mesaj teologic profund. Mesajul teologic al acestei zile este acela al trezviei, este acela al privegherii, este acela al pregătirii potrivite pentru întâlnirea cu Hristos. Și mesajul acesta teologic, așa cum am spus, este reflectat într-un fragment din Evanghelia după Matei de la capitolul 25, care din punct de vedere generic este numit Pilda celor zece fecioare. Prin această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos a încercat să-i facă pe ucenici și prin ei, pe noi, toți până astăzi, să conștientizeze cât de importantă este pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos. Candela expresia credinței Părintele Cosmin Pricop a spus că expresia credinței fecioarelor este aceea a candelelor, ele poartă candele, după cum și omul credincios trebuie să-și descopere credința sa. Candelele pe care le poartă fecioarele reprezintă manifestarea exterioară a credinței lor. O candelă luminează, este percepută de ceilalți, este văzută de ceilalți. Credința omului nu rămâne la nivel abstract în interiorul ființei sale, ci ea, potrivit îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să se manifeste și în exterior. Trebuie să arătăm credința noastră sau să se citească credința noastră din faptele pe care le săvârșim. Preotul a subliniat că faptele credinței creștine trebuie să se fundamenteze pe o trăire interioară și să fie în strânsă legătură. Fecioarele înțelepte sunt fecioarele în cazul cărora există această legătură. Celelalte, care nu au luat untdelemn în candele sau pentru candelele lor, sunt cele care insistă asupra unei exteriorități și adesea această exterioritate, la un moment dat, este consumată. Ea nu este hrănită așa cum se cade de trăirea interioară a lor. Părintele Cosmin Pricop a atenționat că acest fapt poate fi observat foarte ușor atunci când vorbim de un anumit rigorism sau de anumită exteriorizare a credinței care se învecinează adesea și cu un anumit tip de ritualism. Orice gest pe care îl săvârșim în biserică, orice închinăciune, orice formă vizibilă pe care o săvârșim în spațiul bisericii, trebuie să fie înțeleasă. Trebuie să descoperim adevăratul ei sens, pentru că nimic din ceea ce ne înconjoară în biserică nu rămâne gol și exterior, ci are o semnificație profundă la descoperirea căreia ne cheamă permanent Biserica, a îndemnat părintele decan. Deniile din Săptămâna Pătimirilor sunt oficiate la Catedrala Patriarhală de la ora 17:00 și sunt transmise live de Trinitas TV. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 11, Ultimul acces: 2026-04-19 12:58:55
|
Timp total: 0,65s...
[]:1