Pastorala de Paști a Episcopului Ungariei: În întunericul cel mai adânc, să deslușim prezența lui Hristos Cel Înviat[2026-04-06]de Cristian DamianPreasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, a îndemnat, în Pastorala de Paști, la descoperirea prezenței lui Hristos Cel Înviat în viața omului: Fiind chiar întru întunericul cel mai adânc, să deslușim prezența cea diafană și atotputernică a lui Hristos Cel Înviat. Preasfinția Sa a subliniat că această prezență nu este una îndepărtată, ci una vie, care îl ridică pe om și îl conduce spre Dumnezeu. Pentru a aduce iarăși firea omenească, cea slăbită prin păcat, să guste din nou această viață veșnică, ce de la Dumnezeu vine și numai prin legătura cu El se păstrează, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos multe a pătimit. Acesta este darul cel mare făcut de Dumnezeu oamenilor, după darul creației sale: să revină la viață și să moștenească Împărăția Cerurilor, care nu are sfârșit și în care omul se poate bucura veșnic de Creatorul și Mântuitorul Său și de toți frații săi cei întru Hristos, a adăugat ierarhul. Învierea, cale spre cunoașterea lui Dumnezeu Episcopul Siluan al Ungariei a evidențiat că temelia credinței creștine este Învierea Domnului, prezentată ca dar suprem al lui Dumnezeu pentru oameni. Întru aceasta și constă darul cel mare al Sfintelor Paști: în Învierea din morți, cu Însuși Trupul Său cel omenesc, a lui Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru. Și în dorul Său cel nemărginit de a căuta și a regăsi chipul cel pierdut și înnămolit de păcate al omului. Această cale este inaugurată prin cunoașterea lui Dumnezeu, după cuvintele Mântuitorului: Viața cea veșnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu și pe Fiul Tău, Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis (Ioan 17, 3). Omul este o ființă însetată de cunoaștere și de viață, de la crearea sa. ( ) Iar această nevoie de cunoaștere este și cea care i-a pricinuit omului prima și cea mai grozavă cădere: cea a neascultării față de porunca lui Dumnezeu, prin luarea aminte la sfatul cel înșelător al șarpelui. Și totuși, nevoia omului de cunoaștere și setea de viață rămân ca o dorință nestăvilită, în sufletul și în inima lui, până în ziua de astăzi. Iar dacă există această nevoie și această sete arzătoare, atunci cu siguranță că ea poate fi și împlinită cu adevărat, a adăugat Preasfinția Sa. Îndemn la alegerea vieții în Hristos Preasfințitul Părinte Siluan a subliniat în pastorală responsabilitatea omului de a răspunde liber chemării lui Dumnezeu, într-o lume care propune modele superficiale de împlinire. Trebuie doar să nu se irosească în cele ce par a-i aduce repede, o fericire facilă, la nivelul simțurilor și nevoilor sale primare, ci să coboare adânc, în sufletul său și să afle acolo chipul lui Dumnezeu. Omul de astăzi pare atât de fragil și de tulburat, înconjurat de multe valuri și furtuni ale provocărilor de tot felul, ce vor să îl întunece și să îl atragă în adâncul lor. Dar Hristos, prin Întruparea și Învierea Sa, precum și prin dragostea Sa cea nemărginită, este în stare să îl afle și să îl aducă la Sine, la adevărata cunoaștere și la viața cea veșnică, a transmis ierarhul. Episcopul Siluan al Ungariei a încheiat prin a sublinia că Hristos este Cel Care îl sprijină pe om: El ne întinde mâna, să ne ridice din aceste primejdii și să ne urce în corabia mântuirii, dăruindu-ne pacea și liniștea, ce vin de la Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 8, Ultimul acces: 2026-04-19 11:27:05
|
Timp total: 0,38s...
[]:1